Femeie supusă unor torturi în stil medieval timp de 3 ani într-o închisoare din China

Timp de aproximativ 3 ani, o femeie a fost supusă unor abuzuri şi torturi de către gardieni şi deţinute într-o închisoare din China, pentru că a refuzat să renunţe la credinţa sa.
În   dreapta, Wang Yuqing, iar în stânga este descrisă una dintre torturile   îndurate de dânsa într-o închisoare din China între 2003 şi 2006.
În dreapta, Wang Yuqing, iar în stânga este descrisă una dintre torturile îndurate de dânsa într-o închisoare din China între 2003 şi 2006. (Minghui.org)

Wang Yuqing, 43 de ani, din oraşul Qitaihe, provincia nordică chineză Heilongjiang, a fost întemniţată la Închisoarea de Femei din Heilongjiang în perioada septembrie 2003 – martie 2006, conform Minghui.org, un website care publică constant informaţii despre persecuţia desfăşurată în China împotriva Falun Gong.

În timpul acelei perioade, ea a fost “încătuşată cu mâinile la spate, ţinută în izolare, sau atârnată de mâini şi torturată în alte feluri”, conform unei mărturii a sa, publicată recent pe Minghui.

Wang a fost întemniţată pentru că practică Falun Gong – o şcoală tradiţională chineză de qigong care combină exerciţiile fizice cu învăţături morale bazate pe principiul adevăr-compasiune-toleranţă. Începând cu iulie 1999, fostul lider chinez Jiang Zemin a ordonat lansarea unei campanii de eradicare a Falun Gong datorită efectului puternic pe care l-a avut aceasta asupra renaşterii culturii tradiţionale chineze – cultură pe care Mao şi urmaşii săi comunişti au căutat să o distrugă în totalitate.

La scurt timp după ce a sosit la Închisoarea pentru Femei din Heilongjiang, Wang Yuqing a fost şocată să afle că deţinutele de acolo foloseau uneori bastoane electrice (cu acordul conducerii închisorii) şi erau puse să ajute gardienii închisorii să persecute aderentele Falun Gong întemniţate acolo. În timpul unei aşa numite sesiuni de “pregătire fizică”, Wang şi alte practicante au fost forţate să alerge în cerc sub ochii deţinutelor înarmate cu bastoane electrice. Când practicantele oboseau sau încetineau ritmul, gardienii foloseau bastoanele, aruncau cu sticle de apă şi le insultau.

Iniţial, Wang a refuzat să îmbrace uniforma închisorii sau să răspundă la apel deoarece considera că nu a comis nicio crimă prin dorinţa de a nu renunţa la credinţa sa. Pentru a o zdrobi pe Wang, gardienii i-au trecut braţul drept peste umăr şi l-au prins cu cătuşe de cadrul patului şi le-au pus pe alte deţinute să o îmbrace forţat cu uniforma de închisoare.

Într-un alt caz, gardienii i-au încătuşat una dintre mâini de partea inferioară a cadrului patului şi cealaltă mână de partea superioară a patului. În această poziţie, Wang nu putea să stea jos, în picioare sau pe vine.

Timp de şapte luni, în 2004, Wang a fost forţată să stea într-un birou mic al gardienilor închisorii, împreună cu alte 30 de practicante Falun Gong. La un moment dat, unei practicante i s-a refuzat dreptul de a folosi baia şi a fost nevoită să îşi facă nevoile în acea cameră.

Membrii familiei lui Wang au avut dreptul să o viziteze dar ei i s-a interzis să le povestească despre torturile la care era supusă. Când a încercat să îi spună surorii sale mai mari despre suferinţele îndurate, un gardian a avertizat-o: “Nu vei mai putea primi vizite din partea familiei dacă continui să vorbeşti despre acele lucruri”.

Conform unei anchete desfăşurate în 2006 de ziarul Epoch Times, un număr şocant de mare de practicanţi Falun Gong au fost tăiaţi pe viu pentru organele lor vitale, ajungând principala sursă a industriei înfloritoare a transplanturilor de organe din China.

Investigatorii au declarat că practicanţilor Falun Gong li se fac în mod regulat teste de sânge sau altă natură pentru a se crea o bază de date foarte complexă pentru industria transplanturilor. Dnei Wang i s-a recoltat sânge spre sfârşitul anului 2004.

Conform Doctors Against Forced Organ Harvesting, un grup umanitar de monitorizare globală cu sediul în Washington, D.C., numărul practicanţilor Falun Gong ucişi pentru recoltarea organelor lor ar putea ajunge chiar la aproximativ 100.000.