Familia Regală vrea să fie scutită de taxa pe Castelul de la Săvârşin

Familia Regală solicită statului să nu mai plătească taxa pe Castelul de la Săvârşin, invocând faptul că regele Mihai este veteran de război.
MS Regele Mihai la sosirea in Parlament, 25 octombrie 2011 (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
20.05.2016

Familia Regală a solicitat, la începutul anului, autorităţilor din comuna Săvârşin, scutirea de la plata taxelor locale, invocând prevederi din Legea 44/1994 privind veteranii de război şi din noul Cod Fiscal, scrie tvr.ro.

Biroul de presă al regelui Mihai a explicat că cererea de scutire respectă noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.

Este vorba despre o sumă de 33 - 35.000 de lei anual.

Informaţia apare în contextul în care regele Mihai se regăseşte pe lista publicată de ANAF, cu o datorie de peste 4 milioane de lei.
Potrivit reprezentanţilor Casei Regale, e vorba despre obligaţii fiscale contestate, iar procedura judiciară e în curs.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor