Facţiunile politice germane eşuează în eforturile iniţiale de formare a unei coaliţii

Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Captură Foto)

Facţiunile politice din Germania au eşuat în eforturile lor iniţiale de a forma o coaliţie din trei parteneri, din cauza neînţelegerilor privind politicile de mediu, pentru afaceri şi imigraţie.

După alegerile din 24 septembrie, cancelarul german Angela Merkel a stabilit ziua de joi ca termen limită pentru discuţiile legate de formarea unei coaliţii guvernamentale.

Blocul conservator al lui Merkel, CDU/CSU, a obţinut 246 de locuri; partidul Democraţilor Liberi (FDP), care este pro-afaceri, a obţinut 80 de locuri; şi Partidul Verzilor, de stânga şi care favorizează politicile de mediu, a obţinut 67 de locuri în respectivele alegeri. În prezent există 709 locuri în Parlamentul unicameral german (Bundestag).

Coaliţia guvernamentală negociată a fost numită “Jamaica” deoarece culorile partidelor se potrivesc cu cele de pe steagul ţării insulare din Caraibe.

Discuţiile de tatonare dintre cele trei partide au continuat până în primele ore ale zilei de vineri, când au anunţat că au eşuat să găsească terenul comun necesar lansării negocierilor pentru a forma o coaliţie oficială.

Cele trei partide au declarat că discuţiile vor fi continuate vineri.

“Vom continua vineri la amiază”, a declarat Winfried Kretschmann, un negociator al Verzilor şi premier al statului german Baden-Wuerttemberg.

Principalele puncte de neînţelegeri dintre cele trei partide se referă la perspectivele diferite privind climatul, migraţia şi finanţele.

Participanţii conservatori au precizat că unele dintre neînţelegeri s-ar putea să nu fie rezolvate deloc.

“Nu ştiu dacă putem rezolva toate neînţelegerile”, a declarat Joachim Herrmann, membru de top al CSU, partidul aliat al Creştin Democraţilor lui Merkel (CDU).

Eşecul încheierii unui acord ar putea duce la noi alegeri.

Alice Weidel, co-lider al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), i-a criticat pe participanţii la discuţii pentru eşecul încheierii unui acord, declarând ziarului Die Welt: “Dacă Uniunea (conservatoare), FDP şi Verzii nu ajung în curând la un acord, vor trebui să aibă loc noi alegeri”.

Acesta este un scenariu nedorit de toate părţile participante la primele discuţii, întrucât există riscul că AfD ar putea obţine mai multe voturi după ce a intrat deja în Parlament în alegerile din 24 septembrie.

Deoarece Merkel este percepută ca un negociator priceput, eşecul formării unui guvern de coaliţie a fost deja descris ca fiind o pierdere a abilităţilor ei.