Expresii idiomatice chinezeşti: “Broasca din fântână” (井底之蛙)

Privind prin deschizătura fântânii, broasca a crezut că cerul era foarte mic. Ca în cazul broaştei, mediul în care se află oamenii le limitează gândirea şi înţelegerile, care adesea pornesc din îngustimea mentală şi din ignoranţă.
Privind prin deschizătura fântânii, broasca a crezut că cerul era foarte mic. Ca în cazul broaştei, mediul în care se află oamenii le limitează gândirea şi înţelegerile, care adesea pornesc din îngustimea mentală şi din ignoranţă. (Mei Hsu, Epoch Times)

A fost odată ca niciodată o broască ce şi-a petrecut toată viaţa într-o fântână. Ori de câte ori privea în sus, la cer, prin deschizătura puţului, gândea: “Cât de mic e cerul!”

Într-o zi, o ţestoasă de mare a ajuns pe acolo şi a văzut broasca şezând pe fundul fântânii.

Observând cum ţestoasa o privea curioasă, broasca nu a mai răbdat şi i-a spus: “Viaţa mea în fântână este o adevărată bucurie! Când sar din puţ, mă caţăr pe grilajul din afară, iar când mă întorc, mă odihnesc într-o crăpătură dinăuntrul fântânii.”

“Când înot, apa din puţ mă acoperă, dar capul îmi rămâne la suprafaţă. Jucându-mă prin noroi, îmi pot afunda şi picioarele. Ce viaţă minunată! Te rog, intră şi încearcă şi tu.”

Atrasă de entuziasmul broaştei, ţestoasa s-a pregătit să intre în fântână. Însă, înainte să îşi poată mişca piciorul stâng, cel drept i s-a prins în grilaj. S-a retras către marginea fântânii şi a început să îi povestească broaştei despre ocean.

Ascultând povestea despre Ocean, broasca de fântână a fost şocată când a început să îşi dea seama de micimea vieţii sale, înăuntrul unui puţ.

Povestea îşi are originea într-un dialog al lui Beihai, Spiritul Mării Nordului, cu Hebo, Spiritul Fluviului Galben, în cartea Zhuangzi1.

Hebo credea că nimic nu putea egala Fluviul Galben în care trăia el, până când a privit vastitatea mării maiestuoase.

Beihai i-a declarat lui Hebo: “Nu ai cum să vorbeşti despre ocean unei broaşte care trăieşte într-o fântână, din cauza limitei mediului său. Nu ai cum să le explici frigul muşcător insectelor care cunosc doar căldura verii”.

“Nu ai cum să vorbeşti despre Tao celor înguşti, mărginiţi de noţiunile formate. Astăzi, doar pentru că ai privit marea maiestuoasă îţi poţi recunoaşte ignoranţa şi lipsa de importanţă”.

Această conversaţie implică faptul că numai prin lărgirea orizontului şi abandonarea noţiunilor preconcepute îşi pot elibera mintea, pentru a accepta şi a înţelege lucruri mai înalte.

Formularea “井底之蛙” (jǐng dǐ zhī wā), care, în sens literal, se traduce: “broasca de la baza fântânii”, a devenit o expresie chinezească idiomatică. Ea se foloseşte pentru a descrie o persoană limitată sau cu o bază de cunoaştere superficială, cineva care poate vedea numai o mică parte a cerului prin deschiderea unei fântâni.


Notă:

Zhuang Zi莊子(369–286 î.Hr..) este cunoscut drept un mare patriarh al Taoismului, alături de Lao Zi. Puţine lucruri se cunosc despre viaţa lui Zhuang Zi. Totuşi, cartea care îi poartă numele, Zhuangzi, a fost o operă admirată pretutindeni, vreme de generaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură