EXCLUSIV. De ce s-a rupt coaliţia de guvernare de la Kiev (interviu)

Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.
Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk. (Dean Mouhtaropoulos/Getty Images)

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, şi-a anunţat demisia joi, după dizolvarea coaliţiei guvernamentale pro-europene, ca urmare a retragerii partidelor UDAR şi Svoboda. El a declarat că „punerea unor interese politice înguste deasupra viitorului naţiunii este de nepermis, fiind o crimă morală” Preşedintele Poroşenko a salutat însă posibilitatea de a convoca alegeri anticipate, ca modalitate de resetare a sistemului politic ucrainean. „Alegerile parlamentare înseamnă o angajare într-o cursă electorală acum când există alte interese naţionale ameninţate. Este greu să prioritizezi interesele naţionale, dar integritatea şi securitatea ţării sunt mult mai importante decât integritatea portofoliilor legislative”, afirmă Angela Grămadă, expertă în spaţiul ex-sovietic, într-un amplu interviu acordat Epoch Times.

Cum se explică demisia premierului Iaţeniuk într-un moment sensibil în care ameninţarea militară rusă este tot mai puternică în estul Ucrainei

În Estul Ucrainei este un război în toată regula, nu este doar o ameninţare militară simplă. Noi încercăm să evităm utilizarea termenului ”război” pentru a lăsa spaţiu de negociere părţilor implicate în acest conflict în vederea ajungerii la un numitor comun. De ce? Pentru că Occidentul are nevoie de Rusia şi Rusia are nevoie de Occident. Există interdependenţă care nu poate fi omisă. Însă, odată cu trecerea timpului, de care anumite forţe politice profită, numitorul comun este din ce în ce mai greu de atins, iar ruptura dintre ucraineni şi ruşi se adânceşte.

Şi aici Occidentul greşeşte când ezită să acorde mai multă prioritate acelei părţi a conflictului care de fapt cere respectarea normelor sistemului de drept internaţional şi nu celei care interpretează acest sistem selectiv. Trebuie să înţelegem un lucru: doar pentru că se evită utilizarea termenului de ”război” pe peluza de la Casa Albă nu înseamnă că situaţia este mai puţin periculoasă şi mor mai puţini oameni.

Revenind la întrebarea despre demisia lui Arseni Iaţeniuk, aici sunt de acord că momentul este sensibil. Dar momentul nu este sensibil doar din cauza ameninţării militare, cât mai ales din cauză că se pune sub semnul întrebării tot efortul populaţiei din Ucraina de a lupta pentru democraţie, reforme instituţionale şi economice, la urma urmei pentru reconstruirea, dacă nu ne convine ”construirea”, din temelii a statului ucrainean.

După criza politică din aprilie 2009 din Republica Moldova , problema cea mai mare o vedeam în probabilitatea ca să rămânem pe termen scurt şi mediu fără prim-ministru. Cu o Constituţie care consacra o republică parlamentară în care şeful statului este ales de parlament, primul ministru este persoana cea mai importantă în stat, care nu-şi asumă doar reforme şi gestionarea resurselor statului, cât mai ales este garantul că acest stat nu va falimenta atât financiar, cât mai ales instituţional.

Uneori am impresia că lipsa de experienţă şi mentalitatea ancorată în trecut, încă sovietică, nu permite conducerilor noastre să-şi facă temele pentru acasă. Ele aduc în faţa alegătorului nişte prezentări despre tipul de guvernare ideal, de obicei power point-uri despre republici parlamentare, fără ca să depună prea mult efort şi să analizeze şi conţinutul, obligaţiile şi limitele instrumentelor pe care le primesc în administrare guvernanţii. Şi uite aşa, apar republici de tip parlamentar în care, de fapt, cei aflaţi la conducere nu renunţă la elemente autoritare sau încearcă să evite tot ceea ce presupune o guvernare parlamentară. Republica parlamentară este bună pentru cei care chiar respectă instrucţiunile de folosire ale acesteia.

Aşadar, avem de-a face în Ucraina atât cu ameninţări de tip militar, dar şi cu probleme de cultură politică. Se pare că pentru unii douăzeci de ani este prea puţin, iar din experienţa altor popoare este prea ruşinos să înveţi. Până nu ne lovim singuri de anumite probleme, nu învăţăm. Şi repet: lucrul acesta nu se întâmplă doar în Ucraina. Din nefericire pentru ei, ucrainenii trebuie să facă faţă tuturor problemelor în acelaşi timp.

Nu dau vina pe prim-ministrul Ucrainei. Vina la Kiev pentru actuala criză ”guvernamentală” trebuie să fie împărţită. Şi să nu ne imaginăm că odată cu mandatul de preşedinte al ţării, Petro Poroşenko a primit şi atributele unui sfânt. Toţi au fost pe Maidan, toţi au dorit să iasă în evidenţă: unii vorbind, alţii susţinând sau acţionând.

De ce s-au retras partidele Svoboda şi UDAR din coaliţia de guvernare? Au vrut ele să provoace alegeri anticipate pentru a aduce mai multă legitimitate preşedintelui Poroşenko?

Dacă despre Guvernul Iaţeniuk se vorbea ca despre un ”guvern kamikaze”, atunci despre acest parlament se vorbea demult ca fiind unul nefuncţional, cu legitimitate minimă pentru că încă mai este asociat cu vechea majoritate parlamentară, care l-a susţinut pe Viktor Ianukovici.

Omul politic revine repede la propriile lui interese şi scheme de putere. În condiţiile unui preşedinte nou, susţinut de aproape 60% din populaţia ţării care nu renunţă la ideea de a transforma iremediabil structura sistemului politic, este destul de greu să nu foloseşti această oportunitate pentru a obţine ceva mai multe fotolii de stat.

Din februarie şi până acum foarte multe proiecte de lege au trecut pentru că trebuiau să treacă, pentru că le-au cerut cetăţenii. Deputaţii aveau o oarecare teamă de a nu participa. În sfârşit au fost constrânşi să facă pentru ce au fost aleşi, dar cu dezbateri publice mai puţine. Şi, totuşi, au existat situaţii în care reprezentanţii Partidului Regiunilor sau cei ai Partidului Comuniştilor din Ucraina sau nu au votat, sau s-au abţinut să voteze. Opoziţie deschisă, declarată, am avut mai puţin. Mulţi deputaţi au părăsit aceste fracţiuni, astfel încât într-un final am asistat la desfiinţarea fracţiunii comuniste din Radă.

Svoboda şi UDAR au folosit acest moment pentru a declanşa alegerile parlamentare, pe care le cer cetăţenii ucraineni. Pretextul este ideal, dar contextul şi momentul nu tocmai. Alegerile parlamentare înseamnă o angajare într-o cursă electorală acum când există alte interese naţionale ameninţate. Este greu să prioritizezi interesele naţionale, dar, totuşi, integritatea şi securitatea ţării sunt mult mai importante decât integritatea portofoliilor legislative

Cu cât trece mai mult timp, cu atât posibilitatea de a obţine mai multe voturi este mai mică, mai ales când Iaţeniuk are un comportament exemplar şi îşi asumă deschis reforme şi se obligă să spună adevărul despre cum stă economia ucraineană. Şi asta fără ajutorul Iuliei Timoşenko. Partidul Batikovşcina se poate descurca şi fără Timoşenko

Dacă ne uităm pe structura cabinetului de miniştri căruia i s-a acordat votul de încredere la data de 27 februarie 2014, atunci se poate vedea următorul lucru: 57% din miniştrii cabinetului Iaţeniuk sunt din Vest. Dar nici măcar acest lucru nu este important în acest context. Este mult mai important să reţinem că majoritatea celor care îl formează sunt membri sau susţinători ai Partidului Batikovşina – Blocul Iuliei Timoşenko. Iaţeniuk, Avakov, Parubii, Prodan, Yarema – al doilea vice-premier, şi alţii – sunt membri ai Batikovşcina. Alexandr Sici – vice-premier – este membru al Svoboda. Mai există încă o persoană sau două de la Svoboda. UDAR este invizibil, ceea ce nu i-a supărat.

Omul politic revine repede la propriile lui interese şi scheme de putere. În condiţiile unui preşedinte nou, susţinut de aproape 60% din populaţia ţării care nu renunţă la ideea de a transforma iremediabil structura sistemului politic, este destul de greu să nu foloseşti această oportunitate pentru a obţine ceva mai multe fotolii de stat.

Membrii coaliţiei se află într-o situaţie ingrată: ori Iaţeniuk greşeşte în ceea ce priveşte reformele şi atunci răspunderea o împart toţi membrii coaliţiei, ori premierul nu greşeşte, iar curajul cu care a dus la bun sfârşit reformele îi aduce puncte electorale şi un avantaj în cursa pentru alegerile parlamentare. Dacă este lipsit de susţinerea parlamentară acum, înainte de campanie, un eventual eşec al reformelor nu va mai trebui să fie împărţit şi de către Svoboda şi UDAR.

Cărui lucru îi poţi face faţă mai uşor: unui succes al oponentului sau unui eşec al partenerului? Cam aceasta pare să fie logica. Scopul nu a fost de a aduce mai multă legitimitate lui Petro Poroşenko, dar mai multe beneficii pentru propriile fracţiuni parlamentare sau unor reprezentanţi ai partidelor din care fac parte. În acest caz Svoboda şi UDAR. Se pare că Arseni Iaţeniuk le-a stricat planurile cu sau fără bună ştiinţă.

Angela Grămadă este cercetătoare la Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice din cadrul SNSPA.

Va urma partea a doua a interviului despre calculele preşedintelui Poroşenko.

alte articole din secțiunea Opinii