EXCLUSIV. Cum sunt asupriţi românii din Timoc. Complicitatea dintre Securitatea sârbă şi română

Eugen Popescu
Eugen Popescu (Epoch Times)

Cei 300.000 de români vlahi sunt supuşi unui proces agresiv de asimilare din partea statului sârb şi nu li se asigură drepturile minimale care să le garanteze păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase. Eugen Popescu, directorul Centrului Român de Studii şi Strategii, explică într-un amplu interviu acordat Epoch Times cum securiştii români fac afaceri cu Securitatea şi statul sârb, sacrificând comunităţile româneşti din Timoc. El acuză şi incompetenţa conducătorilor Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care anul acesta n-a dat până în 6 noiembrie niciun ban pentru românii/vlahi.

Epoch Times: După mai multe vizite ale unor oficiali români în Serbia care au avut loc în ultima vreme constatăm că nu s-a întâmplat mare lucru. Cu ce probleme se confrunta românii din Timoc în păstrarea identităţii lor culturale, lingvistice şi religioase?

În Serbia avem două comunităţi româneşti. Cea din Voivodina, de circa 35.000 de persoane, se bucură de toate drepturile: şcoală în limba română, biserică, activităţi culturale şi presă în limba română ca urmare a faptului că a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar şi din timpul acestuia le-a păstrat. La sud de Dunăre, avem o comunitate importantă de peste 300.000 de români vlahi care a intrat în componenţa statului sârb după 1830. Până atunci aceasta a fost sub ocupaţie turcească, care i-a permis însă să-şi păstreze identitatea.

Atunci când statul sârb a ocupat această zonă, erau peste 17 mânăstiri româneşti şi peste 80 de biserici. Toate acestea au dispărut după 1830 şi nu s-a mai ţinut nicio liturghie în limba română. Aceşti peste 300.000 de români sunt împărţiţi în peste 154 de sate complet româneşti şi câteva localităţi mixte.

După 1830, această populaţie a fost ţinta unei campanii asimilaţioniste fără precedent pe care o mai întâlnim doar în spaţiul sovietic. Biserica Ortodoxă Sârbă a introdus în satele româneşti obligativitatea ca toţi să fie botezaţi cu nume sârbeşti. Au fost desfiinţate bisericile şi începuturile de şcoală în limba română.

Asistăm deci la un proces accelerat de deznaţionalizare, faţă de care autorităţile româneşti n-au luat atitudine…

Autorităţile româneşti n-au făcut mai nimic. Dacă în perioada interbelică există o preocupare a României pentru aceşti oameni, în perioada Ceauşescu, aceştia au fost ignoraţi pentru ca el punea accent pe relaţia economică cu sârbii. Această dezvoltare a relaţiilor economice din timpul lui Ceauşescu din păcate o găsim prezentă şi după 1990 în relaţiile bilaterale dintre România şi Serbia. Găsim în cadrul autorităţilor române un fel de complicitate.

Aţi susţinut într-o conferinţă că ”există o omerta privind problema românilor din Timoc impusă de securitatea şi statul sârb şi o complicitate care vine din vremea legăturilor dintre Securitatea lui Ceauşescu şi Securitatea din fosta Iugoslavie”. La ce v-aţi referit concret?

Aici este punctul cheie şi motivul pentru care aceşti români nu beneficiază de o asistenţă pe care trebuie s-o primească o asemenea comunitate importantă aflată la o frontieră şi care a suferit atâta timp de pe urma proceselor de deznaţionalizare.

Vedem ce face Ungaria pentru ungurii din România sau ce face Polonia pentru polonezii din Ucraina sau Bulgaria pentru bulgarii din Serbia. Toate statele au avut această abordare normală. România în schimb n-a avut deoarece complicitatea legată de relaţiile economice s-a transformat după 1990 într-una care nu mai era neapărat a statului, ci a persoanelor. Foştii securişti români şi-au făcut firme cu sârbii şi aceştia le-au zis că pot face afaceri cu ei în continuare, dacă asigură că statul român nu intră în Timoc şi nu face nici un fel de politici legate de românii de acolo.

Foştii securişti români şi-au făcut firme cu sârbii şi aceştia le-au zis că pot face afaceri cu ei în continuare, dacă asigură că statul român nu intră în Timoc şi nu face nici un fel de politici legate de românii de acolo.

Eu m-a lovit de această omerta şi complicitate ca funcţionar guvernamental. Lucram în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi eram înştiinţaţi prin informări ale serviciilor că acolo există un partid românesc cu 50.000 de membri. Am mers pe teren şi acolo la Zaicear nu era nici un astfel de partid, ci un bătrânel care înfiinţase un ONG cu un ”băiat” de la ambasadă. Asta arată că autorităţile româneşti care se lăudau, nu făcuseră nimic pentru românii de acolo.

Spuneţi deci că interesele economice individuale primează în relaţia politică bilaterală…

Mai există un mecanism care trebuie explicat. Acel angajat al Ambasadei era probabil şi angajat MAE şi angajat al altei instituţii (serviciu secret n.r). În momentul în care el raporta şi dezinforma autorităţile politice ale României în legătură cu existenţa unui partid şi a unor activităţi, el bloca o evoluţie şi o acţiune. Mai mult, el mai era plătit de cealaltă instituţie operativă pentru a da informaţii şi a-şi construi o reţea. Avea deci interesul să păstreze această stare de ambiguitate şi dezinformare.

Revenind la cadrul politic bilateral, ştim că România are o prietenie tradiţională cu Serbia şi un parteneriat pe hârtie cel puţin. În practică însă drepturile minimale ale minorităţii româneşti din Serbia nu sunt respectate, deşi România asigură drepturi minorităţii sârbe. De ce nu există reciprocitate şi de ce nu investeşte România în aceste comunităţi, ca Ungaria? Cum de România nu pune problema aceasta în discuţiile cu Belgradul?

Am participat la multe astfel de discuţii, de exemplu când preşedintele Iliescu s-a dus la Belgrad şi a ridicat problema drepturilor vlahilor din Timoc în dialogul cu fostul premier Voislav Koştuniţa, iar acesta a spus ”Da, vom vedea ce vom face” şi n-a făcut nimic. Apoi a avut Traian Băsescu discuţii cu Boris Tadic, care i-a spus că va rezolva lucrurile şi nu a rezolvat nimic. Recent se duce Victor Ponta şi se vede cu Aleksandar Vucici, premierul actual al Serbiei şi acesta îi promite că partidul său nu se va implica în alegerile pentru Consiliile naţionale ale minorităţilor şi apoi face exact invers. S-au implicat şi Partidul Socialist şi cel Progresist.

Statul sârb are o politică foarte clară faţă de minoritatea română atâta timp cât statul român îi permite s-o aibă. Atâta timp cât diplomaţia românească nu este fermă, statul sârb va profita de această slăbiciune. Diplomaţia română (sau interesele din spatele ei) este însă complice cu statul sârb şi doreşte să dispară aceste comunităţi ca să li se ia o problemă de pe cap şi să poată face afaceri cu statul şi Securitatea sârbă care controlează totul.

Va urma partea a doua a interviului despre boicotarea alegerilor pentru Consiliul Naţional al Minorităţilor şi despre responsabilitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru situaţia românilor din Timoc.

Eugen Popescu este director al Centrului Român de Studii şi Strategii şi al Agenţiei de presă Romanian Global News. În trecut a fost director în cadrul DRP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii