Europa: încă un pas pentru stoparea recoltării de organe în China

La 27 iulie, Parlamentul European va adopta o nouă declaraţie care condamnă recoltarea de organe de la prizonierii de conştiinţă din China şi invită elita politică să facă în sfârşit ceva
Parlamentul European de la Strasbourg
Parlamentul European de la Strasbourg (.)

Declaraţia scrisă 0048, "privind stoparea recoltării de organe de la prizonierii de conştiinţă din China", atrage atenţia Consiliului Europei, entitatea politică a UE, ca să implementeze Rezoluţia Parlamentului European care a fost iniţial adoptată la sfârşitul anului 2013.

Declaraţia se referă la "rapoarte credibile şi persistente privind recoltarea sistematică de organe cu aprobarea statului, de la prizonieri de conştiinţă, fără consimţământul acestora, în Republica Populară Chineză, mai ales de la practicanţii meditaţiei şi exerciţiilor paşnice Falun Gong, dar şi din rândul populaţiei uigure, tibetane şi creştine."

"Dată fiind gravitatea acestor practici abuzive (...) se impune în mod clar organizarea de urgenţă a unei anchete independente privind recoltarea de organe care are loc în prezent în Republica Populară Chineză".

Rezoluţia iniţială a solicitat UE şi ţărilor sale membre să discute cu China problema recoltării de organe, să condamne public abuzul, să deschisă o anchetă independentă cu privire la recoltarea de organe, să îşi sensibilizeze cetăţenii care călătoresc în China precum şi eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor de conştiinţă din China, inclusiv a practicanţilor Falun Gong.

Doi ani mai târziu, UE nu a făcut nimic.

Tomas Zdechovsky, membru al Parlamentului European din Republica Cehă, a fost co-autor al noii declaraţii. Într-un interviu, el a descris rezistenţa imensă cu care se confruntă orice încercare de a face ca scandalul jafului de organe să fie adresat de europeni în dialogurile cu China.

"Colegii mei au fost foarte surprinşi când au auzit aceste informaţii", a spus Zdechovsky. "Nu le auziseră înainte." Cu toate acestea mulţi "au reacţionat negativ", a spus el.

"Mi-au spus că avem o relaţie economică cu China, şi vă rugăm să nu deschideţi această problemă la nivel european, pentru că acum avem nevoie de o relaţie bună cu China."

Ca răspuns, Zdechovsky le-a spus că "acest lucru nu este împotriva Chinei; acest lucru vine în sprijinul drepturilor omului. Am spus că suntem democratici în Uniunea Europeană, şi că nu putem să păstrăm tăcerea în legătură cu acest aspect".

Pentru ca Declaraţia să fie implementată, a fost necesar sprijinul a cel puţin jumătate din membrii Parlamentului European, iar dezideratul a fost obţinut cu două săptămâni înainte de data expirării termenului, la 27 iulie. Declaraţia nu are caracter obligatoriu şi nu obligă la nici o acţiune - deşi exprimă punctele de vedere ale Parlamentului.

Caracterul extrem şi abject al abuzurilor ridicate în discuţie - uciderea industrializată direcţionată de stat a prizonierilor de conştiinţă pentru organe, de către medici, pentru profit, este ceea ce a atras atenţia unui număr de politicieni europeni, care de obicei nu au nici un interes în UE ca entitate politică.

Gerard Batten, co-fondator al Partidului anti-UE UKIP, a mai semnat în toată cariera sa doar o singură altă declaraţie scrisă, despre un sistem de alertă pentru răpirile de copii.

"Cu toţii împărtăşim acelaşi sentiment: neîncrederea că acest lucru are loc de fapt", a declarat Batten într-un interviu telefonic. "Ar părea prea incredibil dacă nu ar exista cantitatea mare de probe care au fost strânse de-a lungul anilor."

După ce Batten a invitat un expert să se adreseze altor membri ai partidului său pe acest subiect, ei au fost "absolut consternaţi că acest tip de lucru se întâmplă, la această scară şi intensitate".

"Pot să înţeleg de ce guvernele şi Parlamentul European nu doresc să deschidă această discuţie", a spus Batten. "În lumea politicii reale ei trebuie să aibă relaţii cu China, trebuie să vorbească despre comerţ, diplomaţie şi problemele militare".

Batten a adăugat: "Am înţeles de ce este dificil ca ei să recunoască ceea ce se întâmplă în China, situaţia fiind înrudită cu ceea ce s-a întâmplat în Germania nazistă în timpul Holocaustului".

Tomas Zdechovsky a notat că în septembrie, împreună cu colegii săi, va încerca să forţeze într-un fel mâna UE pe această temă, sau să investigheze ce poate Parlamentul European să facă pentru a atrage atenţia asupra problemei.