Erupţia vulcanului Agung din Bali provoacă anularea a zeci de zboruri

Norul de cenuşă ajunge la 4.000 de metri înălţime şi este "extrem de imprevizibil", potrivit companiei aeriene Jetstar.
Vulcanul Agung, Bali
Vulcanul Agung, Bali (Getty Images)

Activitatea vulcanului Agung, care sâmbătă 26 noiembrie a expulzat un nor de cenuşă care a ajuns la 4.000 de metri de înălţime, a determinat anularea a zeci de zboruri şi a blocat în Bali mai mult de 2.000 de pasageri, până în prezent.

Noaptea trecută au fost anulate 20 de zboruri, cea mai mare parte proveneau din Australia, şi duminică, compania aeriană low-cost Airasia a anulat încă 32 de zboruri către şi dinspre insulele indoneziene Bali şi Lombok. Compania aeriană din Malaezia a reprogramat alte două zboruri şi a contactat prin e-mail pasagerii afectaţi pentru a le oferi o schimbare a zborului sau rutei, după cum se menţionează într-o declaraţie.

Agenţia Naţională pentru Managementul Dezastrelor (BNBP, în limba indoneziană) menţine nivelul de alertă de erupţie 3 (maximum este 4) şi a raportat o ploaie de cenuşă în cel puţin şapte oraşe de pe insulă. Nivelul de alertă aviatică este roşu (maximum).

Agenţia de Meteorologie din Indonezia consideră că vântul care suflă în direcţia sud-sud-est poate îndepărta norul de cenuşă spre mare şi spre insula Lombok, situată la aproximativ 50 km vest de Bali.

În acest moment, Sutopo Purwo Nugroho, directorul de informaţii de la agenţia de management a dezastrelor, a invitat localnicii şi turiştii să rămână calmi şi să ia măsuri de precauţie pentru efectul ploii de cenuşă. Zona de siguranţă rămâne pe o rază de la 6 până la 7,5 kilometri în jurul craterului.

Compania aeriană indoneziană Garuda a anunţat anularea tuturor zborurilor programate duminică spre sau de la Lombok. La rândul său, Malaysia Airlines declară că va continua să opereze în mod normal în Bali, în timp ce unele companii australiene îşi vor continua, de asemenea, operaţiunile.

„Vulcanul şi mişcările norului de cenuşă sunt foarte imprevizibile, astfel încât zborurile se pot modifica în timp scurt, în funcţie de evaluarea siguranţei traiectoriei”, a declarat compania Jetstar pe site-ul său.

Vulcanul Agung este situat în estul insulei, în cartierul Karangasem şi se află departe de majoritatea atracţiilor turistice din Bali. În prezent, peste 25. 000 de persoane din cartierul Karangasem continuă să fie strămutate datorită alertei de erupţie, astfel numărul total de strămutaţi ajungând la 140.000 de la sfârşitul lunii septembrie.

Marţi, vulcanul a ejectat un nor de vapori de culoare neagră de 700 de metri înălţime, în prima erupţie de tip non magmatic de la erupţiile din 1963 şi 1964. În acea perioadă, erupţiile au durat aproape un an şi au provocat mai mult de 1.100 de decese.

Bali este destinaţia turistică principală din Indonezia, cu un flux lunar de circa 200.000 de turişti străini, potrivit datelor oficiale. Arhipelagul indonezian se află în aşa-numitul „Cerc de foc al Pacificului”, o zonă de mare activitate seismică şi vulcanică, care este zguduită de mii de cutremure în fiecare an, majoritatea de mică intensitate.

Mai multe informaţii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe