Erdogan susţine că are dovezi că SUA sprijină Daesh

După ce a acuzat SUA de implicare în lovitura de stat eşuată din Turcia din luna iulie a acestui an, preşedintele turc acuză din nou Washingtonul de susţinere a teroriştilor din grupul Statul Islamic, afirmând că are dovezi clare.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)
Andrei Popescu
28.12.2016

După ce doi militari din armata turcă au fost ucişi prin incendiere de către jihadiştii Daesh (cum mai este cunoscut grupul Statul Islamic), liderul turc Recep Tayyip Erdogan a lansat un atac dur la adresa administraţiei Obama, acuzând-o că susţine grupul terorist. Acuzaţiile au fost făcute în momentul în care Rusia pare să se apropie puţin de SUA ca urmare a unui acord de pace privind Siria.

Erdogan, care a supravieţuit recent unei lovituri militare de stat, a declarat la o conferinţă de presă în Ankara: “Ei (SUA) ne-au acuzat că susţinem Statul Islamic".

“Acum ei oferă suport grupurilor teroriste, inclusiv Daesh, YPG, PYD. Este foarte clar. Avem dovezi confirmate, fotografii şi imagini video”.

În acelaşi timp, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat un plan de pace pentru Siria cu secretarul de stat american John Kerry într-o convorbire telefonică, lucru care l-a înfuriat, probabil, pe liderul turc.

Preşedintele Erdogan încă nu a scos la iveală dovezile pe care le-ar deţine. Erdogan a acuzat SUA de susţinerea ramurilor kurde, considerate aparţinând Daesh, anume YPG şi PYD.

Turcia a trimis tancuri şi arme de calibru mare la graniţa sa şi a învinuit coaliţia condusă de SUA că au acordat suport aerian inadecvat după ce forţele lui Erdogan au înfruntat o rezistenţă dură din partea militanţilor Daesh, soldată cu uciderea a 14 soldaţi turci.

Daesh susţine că a ucis 70 de soldaţi turci în timpul conflictului şi, cu doar câteva zile în urmă, grupul jihadist a lansat un video în care doi soldaţi turci au fost arşi de vii.

Turcia a încheiat un acord cu Rusia şi Iranul, prin care forţele lui Erdogan vor primi oraşul strategic al-Bab dacă îl vor recupera din mâinile jihadiştilor Daesh.

Nu este prima dată când Erdogan a acuzat public SUA de colaborare cu teroriştii. De altfel, America a fost învinuită indirect pentru recenta lovitură de stat eşuată din Turcia, în condiţiile în care SUA a refuzat până acum să îl expulzeze pe clericul musulman Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că ar fi fost în spatele puciului eşuat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor