Erdogan îi spune lui Trump că SUA ar trebui să se retragă din regiunea siriană Manbij

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Adem Altan/AFP/Getty Images)

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a declarat omologului său Donald Trump, în cadrul unei convorbiri telefonice care a avut loc miercuri, că soldaţii americani ar trebui să se retragă din regiunea nordică siriană Manbij, a afirmat joi ministrul turc de Externe.

Miercuri, înaintea convorbirii sale cu Trump, Erdogan a afirmat că Turcia îşi va extinde operaţiunea militară din Siria înspre regiunea Manbij, o mişcare ce ar putea să împingă forţele turceşti într-o confruntare cu forţele americane. Turcia şi SUA sunt aliaţi în NATO.

Discutând cu reporterii după o conferinţă de presă cu omologul său austriac, Mevlut Cavusoglu a precizat la rândul său că Turcia nu va ataca forţele guvernului sirian decât dacă acestea fac o mişcare împotriva forţelor turceşti.