Eleganţă pe 4 roţi la Sinaia. Parada automobilelor de epocă

Turiştii ce se vor afla sâmbătă în Sinaia vor avea ocazia să admire splendide autoturisme de epocă, prezente la Concursul de Eleganţă organizat de Retromobil Club România.
Automobil la expoziţia maşinilor de epocă. (Mihut Savu / The Epoch Times)
Ana Ion
21.06.2016

Castelul Peleş şi Sinaia vor fi sâmbătă gazde ale eleganţei.. pe patru roţi. Splendide automobile de epocă din România şi străinătate vor putea fi admirate în staţiunea montană la cea de-a VI-a ediţie a Concursului de Eleganţă Sinaia, organizată de Retromobil Club România, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia şi Muzeul Naţional Peleş.

Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice - F.I.V.A., organism care-şi desfăşoară activitatea, la aniversarea a 50 de ani de activitate, sub egida UNESCO.

În acest an, juriul internaţional al concursului, prezidat de vicepreşedintele F.I.V.A., dl. Laszlo Tomcsany, a selectat un număr de 31 de automobile care vor fi expuse pe Domeniul Regal Peleş. La eveniment vor participa vehicule istorice deţinute de colecţionari din România (26), Bulgaria (4), Ungaria (1), Republica Moldova (1) şi Rusia (1). Cel mai vechi automobil participant la eveniment a fost produs de firma REO (SUA) în anul 1907, o marcă expusă în premieră în România, alături de Lagonda, informează Retromobil.

Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima dată de Automobil Clubul Regal Român (A.C.R.R.) acum mai bine de opt decenii, în două ediţii (1934 şi 1935). Tradiţia s-a păstrat şi în epoca modernă a evenimentului, an de an reprezentanţii Casei Regale a României fiind prezenţi la eveniment. La ediţia din acest an va participa ASR Principesa Maria.

Reluarea acestui eveniment cu vehicule istorice, începând din anul 2011, de către Retromobil Club România (R.C.R.) a readus automobilele de colecţie în Sinaia, unde încă din 1983 şi până la începutul anilor 90 s-au desfăşurat constant evenimente de acest gen. Concursul de Eleganţă Sinaia este cel mai important eveniment organizat în România cu vehicule istorice, participarea la această competiţie fiind visul oricărui colecţionar. Pe lângă titlul de `Best of Show`, acordat câştigătorului concursului şi premiile pe grupe, vor fi decernate opt premii speciale. Dintre acestea cel mai râvnit este `Premiul publicului` acordat în baza votului spectatorilor prezenţi la Sinaia care vor avea la dispoziţie 1500 de formulare pentru a-şi exprima preferinţele, precizează Retromobil.

Calendarul evenimentului

10.00-17.30 Automobilele participante vor fi expuse în diverse zone ale Domeniului Regal Peleş - Castelul Peleş (automobilele din grupele Antebelice Sedan/Cabriolet), Castelul Pelişor (Postbelice Cabriolet), Economat (Postbelice Sedan/Coupe, Fabricat în România)

12.00-13.00 Parada automobilelor participante pe platoul Castelului Peleş

17.30-18.00 Parada automobilelor participante în oraşul Sinaia (pe ruta Drumul Peleşului-Bd. Carol I)

18.00-18.30 Expoziţie (Bd. Carol I - în faţa Hotelului New Montana)

18.30-19.30 Festivitatea de premiere (în faţa Casinoului Sinaia)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor