Dumitru Alaiba: Lozincile din 2009, ”comuniştii la gunoi”, s-au adeverit. Se vor adeveri şi cele din 2018

Dacă nu ar fi fost 7 aprilie 2009, unii tineri care astăzi sunt colegi de Guvern sau de Parlament cu persoane implicate direct în acele tragice evenimente, nu ar fi ajuns să facă politică.
Dumitru Alaiba, participant la maratoul din 7 aprilie 2016
Dumitru Alaiba, participant la maratoul din 7 aprilie 2016 (Epoch Times România)

Ziua de 7 aprilie a trecut pe lângă cetăţenii Republicii Moldova în acest an, deoarece a coincis cu sărbătoarea paştilor, scrie, pe blogul său, Dumitru Alaiba, coordonator de programe la Centrul pentru Politici şi Reforme (CPR) . ”A fost scuza perfectă de a tăcea pentru politicienii care vor foarte mult ca data de 7 aprilie să fie uitată cât mai repede. Au tăcut mai toţi”, a menţionat Alaiba.

Adresându-se lui George Mocanu, Mihaelei Spătaru, lui Eugen Sturza, Angel Agache etc., acesta spune că ei sunt politicieni tineri, apăruţi după 7 aprilie 2009. Mai mult decât atât, activistul civic consideră că, dacă nu ar fi fost 7 aprilie 2009, ei nu ar fi ajuns astăzi politicieni.

”Voi eraţi cei care îi încurajaţi pe tineri să fie activi. Să nu fie indiferenţi. Să se împotrivească dictaturii lui Voronin. Să nu se teamă. Eu cred că atunci voi eraţi sinceri. Voi v-aţi uitat în ochi la tineri prin cămine şi le spuneaţi că va fi bine, doar trebuie să se implice, să vi se alăture. Amintiţi-vă acele momente şi daţi-vă seama cât de mult v-aţi schimbat. Voi pentru asta aţi luptat?”, a întrebat retoric Dumitru Alaiba.

Acesta le-a reproşat tinerilor politicieni că, acum, o bună parte dintre ei au votat şi susţin un Guvern compus din oameni ca Alexandru Jizdan, ministru de Interne, care, în aprilie 2009, era şef al Departamentului servicii operative din cadrul MAI.

În acelaşi an, Alexandru Jizdan a fost decorat de ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, pentru că ar fi îndeplinit ordinele în timpul evenimentelor din 7 aprilie. ”Voi l-aţi făcut Ministru de Interne. Voi, cu mâna voastră. Speraţi nimeni să nu observe? Voi măcar o întrebare de precizare aţi pus? Ah. Nu era timp. Au fost alocate doar 6 minute pentru votul de investire a guvernului. Voi sunteţi colegi de guvern cu Alexandru Jizdan. Eugen Sturza, tu stai fix alături de Jizdan în şedinţele guvernului”, a adăugat Alaiba.

De asemenea, expertul i s-a adresat şi fostului preşedinte al R. Moldova Vladimir Voronin, care în mod obişnuit face ”declaraţii ofensatoare în adresa victimelor din 7 aprilie 2009”, cum că ”unul era beat, că altul era drogat, că celălalt era bolnav psihic”, iar în acest an a venit cu o nouă teorie a conspiraţiei, că, ”7 aprilie a fost organizat deja de Soros. Da, de ce să nu pornim nişte vâlvă anti-Soros, mă rog? Românii pot, Ungurii pot, iar noi nu putem?”

Dumitru Alaiba a ţinut să precizeze că responsabilul numărul unu pentru ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie nu e Jizdan, Zubic, sau Papu, ci chiar Voronin, întrucât el era atunci ”dictatorul”, râmânând o inspiraţie pentru actualii politicieni. Iar unicul motiv pentru care nu a făcut puşcărie nici până în prezent este norocul de a fi fost înlocuit tot de ”creaturile” cu care are anumite înţelegeri: ”Nu-l bagi la dubă pe fostul, pentru ca viitorul să nu te bage pe tine”.

”Dragă Vladimir Voronin, oamenii nu au uitat cine erai matale 9 ani în urmă. Uzurpatorul care a subordonat instituţii, a călcat legi, a furat. Acum eşti un moş ce aruncă glume mediocre în Parlament. Oamenii se temeau mai mult decât se vor teme vreodată de Plahotniuc. Da, noi ţinem minte. Copiii ce acum au 18 ani poate nu ţin minte. Noi, ăştia mai în vârstă, ţinem minte. Acum eşti liderul unei fracţiuni parlamentare inexistente, om politic expirat care poate fi luat peste picior chiar şi de un oarecare Andrian Candu. În doar 9 ani ai ajuns aici. Cei ce acum sunt mari şefi să se uite bine la matale. Cum n-ai da, dar lozincile din 2009 cu ”comuniştii la gunoi” s-au adeverit. Se vor adeveri şi lozincile din 2018. Foarte curând chiar. Iar voi, tineri şi bătrâni, veţi rămâne fără degete”, a punctat Alaiba în mesajul său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe