Dragnea, replică pentru Blaga: „PDL-iştii nu ştiu decât să taie pensii şi salarii. E normal să gândească aşa”

Legea pensiilor speciale ale primarilor este, din perspectiva lui Blaga, un demers populist prin care Dragnea încearcă să-i amăgească din nou pe aleşii locali. De cealaltă parte, şeful PSD susţine că nu se miră de aceste declaraţii pentru că „pedeliştii nu ştiu decât să taie pensii şi salarii”.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
02.04.2016

Vasile Blaga afirmă că susţinerea de către PSD a iniţiativei privind mărirea pensiilor aleşilor locali este un "demers populist" - este normal să gândească aşa: pedeliştii nu ştiu decât să taie pensiile şi salariile, a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea.

"Pentru ei, orice încercare de creştere a veniturilor oamenilor este populism. PDL, care şi-a schimbat numele în PNL, dar are aceeaşi politică din timpul guvernării Boc, promite mereu că va construi o societate de români fericiţi. Nu mâine, bineînţeles, ci peste 25-30 de ani. Până atunci, trebuie să ne sacrificăm, trebuie să tăiem venituri.

Îmi pare rău, pentru noi, lucrurile stau cu totul altfel. PSD este un partid responsabil, care ştie să guverneze, dar şi să răsplătească munca şi să crească nivelul de trai al românilor", a mai precizat Liviu Dragnea, citat de stiripesurse.ro.

Ce a declarat Blaga

"E încă un demers populist al lui Dragnea, ca să-şi amăgească primarii. (...) Prima lege (...) a fost declarată în integralitate neconstituţională pe două teme mari. Prima dată, Guvernul a spus: indicaţi sursa. Să spunem că mâine dimineaţă Guvernul spune: Avem bani. Apare a doua temă importantă. Curtea a spus: nu puteţi face partajări între diferitele categorii de aleşi.

Dacă, în primul caz, discutăm de câteva zeci de mii (...) de foşti şi actuali primari, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni. Din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodată, va avea exact aceeaşi soartă, doar că este un demers populist al lui Dragnea de a-şi fenta încă o dată colegii. Eu mă zbat pentru voi, dar nu vor Curtea Constituţională şi Guvernul", a declarat Vasile Blaga, citat de Agerpres.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor