Dragnea, exclus de la evenimentele de 1 Decembrie: "Oamenilor le-a fost teamă să aplaude!"

Ana Ion
01.12.2016

alte articole

Liviu Dragnea(Presedinte PSD) (Florin Chirila\Epoch Times)
Ana Ion
01.12.2016

Aflat printre politicienii care nu au beneficiat de o invitaţie la evenimentele de 1 Decembrie (pe motiv de dosar penal), Liviu Dragnea a declarat, joi, referitor la faptul că a stat în public şi nu în tribună la paradă că nu ştie care politicieni au fost exilaţi şi care nu şi că dacă ţii neapărat să stai pe nişte trepte înseamnă că ai o problemă, relatează digi24.ro.

„Eu zic să glumim astăzi, a fost prea multă tensiune din partea celorlalţi. De 1 Decembrie românii trebuie să se bucure. Dacă îmi permiteţi o glumă, eu nu ştiu care au fost exilaţi şi care nu. Atunci când ţii neapărat să stai pe nişte trepte având senzaţia că dacă stai undeva mai sus eşti într-adevăr mai înalt, aia e o greşeală”, le-a declarat jurnaliştilor care i-au spus că face parte din rândul politicienilor exilaţi de preşedintele Iohannis.

Dragnea a mai adăugat că oamenilor le-a fost teamă să aplaude, ca nu cumva să fie acuzaţi că vor să producă o ambuscadă.

„De data asta, oamenii au fost puţin speriaţi, nu s-a aplaudat. De fiecare dată la defilare oamenii aplaudau şi conta asta. Am vorbit cu câţiva de ce nu au aplaudat şi au spus că le-a fost frică să nu spună cineva că vor să producă tulburări sau vreo ambuscadă”, a susţinut Liviu Dragnea.

Reamintim că anul acesta, preşedintele Iohannis a decis să nu invite la parada de 1 Decembrie, şi nici la recepţia oficială găzduită la Palatul Cotroceni politicieni cu probleme în justiţie, printre cei ce s-au regăsit pe lista "excluşilor" fiind Dragnea, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012 şi trimis în judecată într-un al doilea dosar, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor