Dosar penal după două decese suspecte la Spitalul Filantropia din Craiova

Sistemul medical este din nou în centrul unui scandal după ce doi pacienţi au încetat din viaţă în condiţii suspecte, în urma unor transfuzii.
Ana Ion
27.02.2017

alte articole

Bolnavi în spital (Epoch Times România)
Ana Ion
27.02.2017

Poliţia a demarat o anchetă la Spitalul Municipal „Filantropia”, din Craiova, după ce doi pacienţi au murit şi alţi patru au ajuns la Terapie Intensivă în urma unor transfuzii de sânge, relatează digi24.ro. Poliţia a fost sesizată chiar de conducerea spitalului.

Sâmbătă, 25 februarie, colegii de la Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Filantropia din Craiova cu privire la faptul că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, doi pacienţi au decedat în condiţii suspecte. Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală şi se efectuează, conform procedurii, investigaţii. Mai multe persoane, angajaţi ai unităţii medicale, urmează a fi audiate”, a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj.

Reamintim că, potrivit Agerpres, o femeie de 81 de ani şi un bărbat de 67 de ani, ambii pacienţi ai Spitalului "Filantropia", ar fi pacienţii decedaţi în urma transfuziilor care le-au fost făcute la spital. Corpurile neînsufleţite ale celor doi pacienţi au fost depuse la morga spitalului unde urmează să se efectueze necropsia.

Sesizat a fost şi Ministerul Sănătăţii, ministrul de resort, Florin Bodog anunţând că a trimis o echipă la faţa locului, echipă ce va întocmi un raport. Bodog a mai precizat că starea celor patru pacienţi internaţi s-a ameliorat.

„Am fost anunţat sâmbătă dimineaţa, atât de către doamna director de la Sănătate Publică, cât şi de şefa inspecţiei şi o echipă a noastră a fost acolo şi sâmbătă şi duminică. Există un raport preliminar, e o anchetă în curs. Doi pacienţi au murit, iar alţi patru au fost internaţi pe secţia de Terapie Intensivă, însă starea lor s-a ameliorat. Acest raport preliminar a urmărit ce anume s-a întâmplat fără să stabilească nicio culpă. Este şi o anchetă a Poliţiei în curs”, a spus ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor