Dorin Chirtoacă: Dacă referendumul va avea loc, va fi unul al adevărului

În caz de eşec, cei care au iniţiat referendumul trebuie să-şi depună demisia de onoare pentru risipa de bani publici, deranjarea inutilă a cetăţenilor şi blocarea activităţii primăriei, afirmă Dorin Chirtoacă.
Ştefan Sârbu
13.09.2017

alte articole

Dorin Chirtoacă în arest la domiciliu (facebook.com)
Ştefan Sârbu
13.09.2017

Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu a reacţionat la decizia Consiliului Municipal Chişinău cu privire la organizarea referendumului de demitere a primarului general al Chişinăului menţionând că scopul organizatorilor ar fi unul meschin, iar decizia ar fi ”cinică”, deoarece data plebiscitului este stabilită pentru 19 noiembrie, care este şi ziua de naştere a liderului PL, Mihai Ghimpu.

”Cineva doreşte să-i facă un "cadou", prin demiterea mea? Aceasta denotă nimicnicia şi josnicia celor care l-au pus la cale, l-au trâmbiţat, l-au trecut prin judecăţi şi CMC, iar în acelaşi timp confirmă că scopul lor este unul meschin şi nu de a apăra interesele locuitorilor Chişinăului! Am spus de prin iunie că s-ar putea ca dosarele să fie un fel de "pregătire" pentru referendum”, scrie edilul Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Dorin Chirtoacă notează că referendumul, dacă va avea loc, va fi unul al adevărului. ”Noi cu 10 ani de eforturi de a mişca oraşul înainte, cu rezultate şi proiecte europene concrete în acest sens, iar ei (şi nu este vorba doar de comunişti şi socialişti) în toţi anii numai cu piedici, sabotaj şi blocaje.

Primarul suspendat al Chişinăului punctează că potrivit regulilor democraţiei, în caz de eşec cei care au iniţiat referendumul, au semnat primii în faţa Primăriei, au votat pentru aceasta în Consiliul Municipal, dar şi cei care l-au regizat, toţi în mod normal, trebuie să-şi depună demisia de onoare pentru risipa de bani publici, deranjarea inutilă a cetăţenilor şi blocarea activităţii primăriei în ultimii doi ani, iar în ultima perioadă şi a proiectelor europene (drumuri, eficienţă energetică etc.). ”O veţi face?”

În context, Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale susţine că telenovela cu demiterea lui Chirtoacă miroase foarte urât şi ar fi o sabotare organizată de mai toate forţele politice din RM. Culmea este că toţi actorii implicaţi chiar cred că pot obţine mult râvnitul fotoliu de primar. Drept confirmare a acestei drame mediatice condimentată cu umor de Bâc este alegerea datei pentru Referendumul de demitere a primarului, mai exact 19 noiembrie, de ziua domnului poliglot Mihai Ghimpu. Se pare că avem parte de un soi de execuţie publică după modelul Vlad Filat.”

Consiliul Municipal Chişinău a decis marţi că referendumul pentru demiterea Primarului suspendat al Chişinăului Dorin Chirtoacă va avea loc pe 19 noiembrie. Întrebarea la care locuitorii Capitalei urmează să răspundă va fi: "Susţineţi revocarea Primarului General al Municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă?" Decizia a fost adoptată cu 26 de voturi - ”pentru” şi 15 - ”împotrivă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor