Donald Trump anulează summitul istoric cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un

Într-o acţiune aparent estimată în ultimele zile, preşedintele american a luat decizia de a anula summitul cu omologul său nord-coreean. Întâlnirea a fost considerată de unii drept un mijloc de a calma tensiunile din Peninsula Coreeană.
Donald Trump
Donald Trump (Ethan Miller/Getty Images)

Preşedintele american Donald Trump a anulat un summit istoric cu omologul său nord-coreean Kim Jong-un.

Summitul – care ar fi marcat prima întâlnire personală între un preşedinte american în exerciţiu şi un lider nord-coreean – era programat să aibă loc în Singapore în 12 iunie, potrivit CNBC.

“Din păcate, pe baza furiei imense şi a ostilităţii deschise manifestate în cea mai recentă declaraţie a dumneavoastră, consider că este nepotrivit, în acest moment, să avem această întâlnire de mult timp plănuită”, a susţinut Trump într-o scrisoare adresată lui Kim Jong-un. Scrisoarea a fost publicată joi.

Acţiunea are loc în condiţiile în care Phenianul a transformat într-un show demolarea unui poligon de teste nucleare, dar şi după unele cuvinte dure ale guvernului nord-coreean referitoare la cererile americanilor privind denuclearizarea Coreei de Nord.

În ultimele zile s-au amplificat incertitudinile cu privire la desfăşurarea summitului. Phenianul a anulat pe neaşteptate discuţiile cu Seulul din cauza unui exerciţiu militar comun americano-sud-coreean desfăşurat în Peninsula Coreeană.

În timp ce o mare parte a scrisorii a fost scrisă în termeni concilianţi, inclusiv laude privind eliberarea recent de către Nord a trei deţinuţi americani, se pare că preşedintele american a vrut să lanseze o ameninţare care aminteşte de războiul cuvintelor pe care l-a purtat cu liderul nord-coreean în 2017.

„Vorbiţi de capabilităţile voastre nucleare, dar ale noastre sunt atât de masive şi puternice încât mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoie să fie folosite”, a scris Trump în scrisoarea adresată lui Kim.

Choe Son-hui, oficial de rang înalt nord-coreean, a criticat avertismentul lansat de vicepreşedintele american Mike Pence că statul comunist ar putea ajunge precum Libia dacă nu încheie un acord cu SUA. Choe a precizat că remarcile lui Pence sunt “ignorante” şi “stupide”.

“Ca o persoană implicată în problemele legate de SUA, nu îmi pot stăpâni surpriza faţă de astfel de remarci ignorante şi stupide venite din partea vicepreşedintelui SUA”, a susţinut Choe, potrivit agenţiei nord-coreene de ştiri de stat KCNA.

Remarcile lui Pence au fost similare celor ale lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Trump, care a sugerat că SUA ar putea urmări în cazul Coreei de Nord un plan de denuclearizare în stilul celui folosit în Libia. Liderul libian Moammer Gaddafi a fost în cele din urmă răsturnat de la putere prin violenţă, o mişcare susţinută de SUA. Kim Jong-un este îngrijorat în legătură cu potenţiala schimbare a regimului său.

Trump a adăugat că aştepta cu nerăbdare să-l întâlnească pe dictatorul nord-coreean şi i-a transmis acestuia să sune sau să scrie în cazul în care îşi schimbă poziţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe