Dodon acuză diaspora de la Bruxelles că ar face raport pentru Maia Sandu

Diaspora de la Bruxelles la întâlnirea cu Dodon (facebook.com / Igor Dodon)
Maria Maevschi
09.02.2017

În cadrul vizitei efectuate la Bruxelles, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut întâlniri şi cu diaspora din Europa. Acesta nu a fost primit la fel ca la Moscova, moldovenii arătându-şi nemulţumirile şi punându-i unele întrebări chiar foarte incomode. De menţionat că moldovenii care au venit la întâlnirea cu Dodon, au venit cu un poster pe care scria „Dodon, Moldova nu este a ta”.

„Eu cred că a fost o discuţie bună, chiar dacă au fost şi persoane care probabil au venit cu alt scop. Sala la ambasadă a fost arhiplină. Am încercat să răspund la toate întrebările timp de aproape 2 ore.

Mulţumesc tuturor celor care au venit. Vă promit că voi încerca să am astfel de întrevederi oriunde voi merge în afara ţării. Este bine ca informaţia să fie din prima sursa pentru a evita orice interpretări posibile”, a scris şeful statului pe pagina sa de Facebook.

Potrivit libertv.md, diaspora din Belgia a fost curioasă să afle despre planurile lui Igor Dodon, astfel că î-au acordat întrebări legate de scopul vizitei sale la Bruxelles. „Pe ale cui interese le reprezentaţi dumneavoastră, aici la Bruxelles? Vă dau 4 variante de răspuns: pe ale dumneavoastră, ale partidului, ale lui Vlad Plahotniuc sau Vladimir Putin”. Şeful statului a încercat să evite această întrebare, dar până la urmă a răspuns ironic “Interesele Maiei Sandu”.

La întrebarea ce a făcut pentru a combate corupţia de când se află în fotoliul cald de preşedinte, Igor Dodon a răspuns nemulţumit „Credeţi că este cald? Nu este deloc cald. Era mai cald când nu eram preşedinte”. Socialistul s-a purtat nepoliticos cu cei care i-au pus întrebări care nu îi conveneau, acuzându-i că ar face raport pentru Maia Sandu.

În perioada 6-8 februarie, preşedintele R.Moldova, Igor Dodon s-a aflat într-o vizită oficială la Bruxelles. Dodon s-a întâlnit cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene şi cu Rose Gottemoeller, secretarul general adjunct al NATO. Pe lângă oficialii europeni, secretari şi adjuncţi, şeful statului s-a întâlnit şi cu diaspora moldovenească din Belgia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor