Dobrovolschi: "Preşedintele solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul Coaliţiei, pentru a se evita instabilitatea politică"

Rezolvarea crizei interne a Coaliţiei este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Preşedintele României garantează respectarea Constituţiei în cadrul acestei proceduri, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Iohannis.
Mădălina Dobrovolschi
Mădălina Dobrovolschi (Administraţia Prezidenţială)

Preşedintele Iohannis solicită rezolvarea urgentă a crizei interne din coaliţie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, precizând că aceasta este "strict responsabilitatea partidelor din coaliţia de guvernare".

Dobrovolschi a menţionat că preşedintele Iohannis a primit scrisoarea semnată de preşedinţii PSD şi ALDE, prin care aceştia anunţă că au retras Guvernului sprijinul politic şi face următoarele precizări.

"Potrivit art. 106 din Constituţia României, "funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege".

Conform art. 107 din Legea Fundamentală, "Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern".

Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situaţiile menţionate în Constituţie. Când funcţia de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moţiuni de cenzură, Preşedintele României va declanşa procedurile constituţionale în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru."

Doborvolschi a mai adăugat că în situaţia în care Guvernul va fi demis conform Constituţiei, Preşedintele României va urma cu celeritate paşii procedurali prevăzuţi în Legea Fundamentală.

"Preşedintele solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul Coaliţiei de guvernare pentru a se evita instabilitatea politică.

Rezolvarea crizei interne a Coaliţiei este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Preşedintele României garantează respectarea Constituţiei în cadrul acestei proceduri", a transmis Dobrovoschi.

Reamintim că, ieri, liderii PSD au decis retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. Toţi miniştrii au demisionat, mai puţin Grindeanu, care refuză să facă acest gest până ce Iohannis nu va nominaliza alt premier din partea PSD.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne