Dobrovie ia atitudine: Taxa de solidaritate, o nouă minciună marca PSD

Guvernul Tudose se pregăteşte să impună o nouă taxă, denumită impropriu "taxă de solidaritate", a cărei menire este acoperirea găurilor bugetare, a tras un semnal de alarmă deputatul Matei Dobrovie.
Matei Dobrovie (USR) (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.11.2017

Aşa-zisa taxă de solidaritate promovată de Guvernul Tudose nu are de fapt un scop de protecţie, ci unul de acoperire a lipsurilor bugetare – solidaritatea nu este pentru cei aflaţi în dificultate, ci pentru un executiv aflat în impas financiar, a atras atenţia marţi, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Matei Dobrovie.

"Este din ce în ce mai limpede că, promisiunile electorale transpuse într-un program de guvernare nesustenabil nu pot fi acoperite financiar în integralitatea lor. Guvernul, care cu o mână dă şi cu alta ia, se pregăteşte de o nouă taxă, denumită impropriu "taxă de solidaritate", a cărei menire este de fapt acoperirea unor găuri bugetare. După declaraţiile Ministrului de Finanţe, această taxă de 2% se va aplica la total fond de salarii şi va fi suportată de către angajator", a declarat Matei Dobrovie.

Parlamentarul a remarcat că, dacă în iulie 2017, premierul Mihai Tudose spunea că banii obţinuţi din această taxă vor merge către categorii defavorizate, acum, ministrul Ionuţ Mişa ne anunţă că, cea mai mare parte, de 90%, va merge la buget (cu destinaţii nespecificate) şi numai 10% va avea un scop de solidaritate socială.

"Prin urmare, această taxă pare a fi, mai degrabă, un impozit mascat într-o contribuţie! Taxa de solidaritate ar putea fi introdusă odată cu transferul contribuţiilor sociale ale angajatorului, la angajat. Deşi iniţial s-a spus că acest transfer nu va produce cheltuieli în plus angajatorului, iar angajatul nu va pierde la salariul net, iată că angajatorul va plăti totuşi o taxă nouă. S-a mai spus că această taxă nu este nouă, că ea există şi acum, ca "taxa pentru acoperirea creanţelor salariale", numai că aceasta are o destinaţie clară, iar nivelul ei este de 0,25%. La ora actuală, contribuţiile plătite de angajator plus angajat ajung la 39,25% din fondul de salarii (22,75% la angajator şi 16,5% la angajat). Contribuţiile se vor reduce la 35% şi vor intra în obligaţiile angajatului, dar angajatorul va rămâne totuşi cu o obligaţie de 2% taxă de solidaritate", a precizat Matei Dobrovie.

În concluzie, deputatul USR a punctat că acest transfer de obligaţii naşte tot felul de nedumeriri şi controverse legate de impactul bugetar şi impactul asupra salariilor nete.

Potrivit parlamentarului, sunt mai multe întrebări la care nici liderului PSD Dragnea, nici premierul Tudose, ministrul Muncii Olguţa Vasilescu sau ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa nu au răspunsuri clare şi mulţumitoare:

• De ce pe de o parte scad 2 taxe pe salarii şi pe de altă parte introduc o altă taxă?

"Guvernanţii susţin că de fapt nu este o taxă în plus, că ea există deja şi că în final angajatorul va beneficia de o reducere de taxe de la 22,75%, la 2%! Adevărul este că s-a promis degrevarea totală a anagajatorului de taxe, dar au realizat că impactul bugetar va fi negativ şi acum apelează la tot felul de subterfugii pentru a mai reduce din impactul negativ."

• Ce impact bugetar ar avea această taxă şi care va fi destinaţia ei?

"Nu s-au dat date despre impact, iar destinaţia a 90% din taxă este nespecificată şi va merge la bugetul de stat."

• Ce impact bugetar va avea transferul de taxe de la angajator la angajat şi ce repercusiuni va avea acest transfer asupra salariului net al angajatului?

"Ei spun că în felul acesta colectarea de taxe va fi mult mai eficientă, dar în fapt nu se schimbă nimic în sistemul de colectare, pentru că angajatorul opreşte taxele la sursă si tot el este obligat să vireze banii la buget, ca şi până acum. De fapt, prin această stratagemă, vor să bifeze creşterea salariilor cu 25%, din programul de guvernare, creştere care în mod real va fi de cel mult 4%. Deşi susţin că salariul net al angajatului nu va fi afectat decât în sens pozitiv (rezultând o creştere de 4%), salariul net poate suporta scăderi, cauzate de mai mulţi factori:

o Angajatorii (privaţi) vor mări/sau nu brutul angajaţilor, cu suma totală rezultată din procentul de taxe transferat

o Nu se poate garanta că angajatorii (în special cei privaţi) vor include în măririle de salarii viitoare (după acesta mărire artificială) şi taxele."

• Cum se va raporta salariul minim pe economie la noua creştere artificială, dată de acest transfer şi cum se va corela cu noua lege a salariilor?

"Salariul minim acum este de 1450 lei brut, şi ar deveni 1780 prin aplicarea procentului de 22,75% (transfer de taxe). Toate celelalte salarii bugetare sunt corelate cu salariul minim, la care se aplică un coeficient."

• Cât de afectaţi vor fi cei ce încasează drepturi de autor?

"Dacă această categorie va intra sub incidenţa noilor taxe, atunci venitul lor net va fi grav afectat. Taxele plătite până acum sunt de 16,5%, fără a exista un angajator, deci diferenţa de până la 35% va fi suportată de către ei, venitul lor net scăzând considerabil."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor