"Divorţ urât" la orizont. Tăriceanu îl acuză pe Constantin că a blocat conturile ALDE

Conflictul dintre Tăriceanu şi Constantin se apropie de faza "divorţului" celor doi, după ce Daniel Constantin a blocat conturile partidului.
Loredana Diacu
07.04.2017

alte articole

Calin Popescu Tariceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
07.04.2017

Călin Popescu-Tăriceanu l-a acuzat joi pe Daniel Constantin (care deţine încă funcţia de copreşedinte al ALDE) că a încercat să blocheze conturile partidului, ceea ce arată că s-a intrat într-o fază urâtă a acţiunii politice, care va duce la "un divorţ iremediabil".

"Cel puţin teoretic suntem încă colegi (cu Daniel Constantin — n.r.). Sigur că nu pot să nu remarc o serie de acţiuni pe care le-a întreprins în ultima vreme, chiar şi astăzi încercarea de blocare a conturilor partidului. Încercarea de blocare a conturilor partidului se bazează pe acţiunea pe care a introdus-o în justiţie împotriva deciziilor Delegaţiei Permanente de a demara procedurile de organizare a Congresului", a afirmat Tăriceanu, preluat de Agerpres, la Antena 3.

"Deci, intrăm într-o fază, aş spune, urâtă a acţiunii politice. Unii oameni aşa înţeleg că trebuie să acţioneze, din păcate, şi sigur că nu face decât, până la urmă, să ducă la un divorţ iremediabil. Lucrurile din această fază e greu să revină la normalitate", a adăugat Tăriceanu.

Şeful Senatului, pe care Constantin l-a acuzat că are o relaţie patologică cu minciuna, a mai susţinut că (încă) colegul său face un joc personal, care ar avea la bază şi "alte resorturi".

"Fără îndoială că este un joc personal şi probabil că sunt şi alte resorturi, pe care nu le cunosc exact, dar încerc să le intuiesc. Ceea ce s-a dorit înainte de alegeri nu s-a reuşit, şi anume scoaterea din cursă a ALDE în aşa fel încât să nu putem să facem o majoritate împreună cu PSD, ci să se construiască o majoritate în cealaltă parte a spectrului politic. Dacă înainte de alegeri nu a mers lucrul acesta, jocul acesta continuă şi continuă cu insistenţă. Şi colegii mei şi eu, personal, suntem mai preocupaţi însă de altceva, suntem mai preocupaţi ca acţiunea guvernamentală să aibă susţinerea parlamentară necesară pe care o are, suntem mai preocupaţi să ne ducem la îndeplinire obiectivele asumate prin programul de guvernare", a spus Tăriceanu.

Declaraţiile lui Tăriceanu vin în contextul în care Constantin l-a asigurat în permanenţă pe Grindeanu, înainte să fie scos din Cabinet, că indiferent de ceea ce se întâmplă în ALDE, colegii săi vor susţine Guvernul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor