Directorul CIA s-a întâlnit în secret cu dictatorul nord-coreean. Summitul Trump-Kim, la orizont

Directorul CIA, Mike Pompeo.
Directorul CIA, Mike Pompeo. (Tom Williams/CQ Roll Call/Getty Images)

Rapoarte media au susţinut că preşedintele american Donald Trump l-a trimis pe directorul CIA, Mike Pompeo, să se întâlnească cu liderul comunist nord-coreean Kim Jong-un cu scopul de a pregăti un summit între cei doi şefi de stat, la care să se poarte tratative despre programul nuclear al Phenianului.

Discuţiile dintre Kim Jong-un şi Mike Pompeo - pe care Trump l-a ales să ocupe funcţia de secretar de stat -, au fost raportate pentru prima dată de publicaţia The Washington Post, care a precizat că cei doi bărbaţi s-au întâlnit în timpul unei vizite strict secrete efectuate de Pompeo în Coreea de Nord în weekendul Paştelui.

Articolul a citat două persoane care “deţin informaţii directe despre vizita” directorului CIA.

Reuters şi The New York Times au confirmat ulterior că întâlnirea secretă a avut într-adevăr loc, citând persoane anonime care au abordat această problemă.

Aceste discuţii personale şi de cel mai înalt nivel între reprezentanţi ai Statelor Unite şi Coreei de Nord sunt cele mai importante începând cu anul 2000, când fostul secretar de stat Madeleine Albright s-a întâlnit cu tatăl lui Kim, fostul dictator Kim Jong-il.

Trump a afirmat marţi că Washingtonul şi Phenianul sunt implicate în negocieri directe la “cele mai înalte nivele” pentru a încerca să pregătească summitul cu dictatorul Kim.

“Am avut discuţii directe la cele mai înalte nivele, extrem de înalte, cu Coreea de Nord”, a afirmat liderul american când l-a găzduit pe premierul japonez Shinzo Abe la un summit de două zile în Florida.

“Şi chiar cred că aceasta permite să aibă loc lucruri bune în continuare. Vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat preşedintele american.

Trump a mai declarat că se iau în considerare cinci locuri pentru posibila întâlnire istorică dintre SUA şi Coreea de Nord şi speră ca aceasta să aibă loc în următoarele două luni.

“[Întâlnirea] va avea loc probabil la începutul lunii iunie sau mai devreme, presupunând că lucrurile se vor derula bine. Este posibil ca lucrurile să nu meargă bine şi să nu avem o întâlnire, dar vom continua să mergem pe această cale pe care am ales-o”, a adăugat preşedintele american.

De asemenea, Trump a confirmat că cele două Corei se află în negocieri pentru a pune capăt ostilităţilor înaintea unei întâlniri planificate între liderii celor două ţări vecine din Peninsula Coreeană, care ar urma sa aibă loc săptămâna viitoare.

Liderul de la Casa Albă a precizat că susţine eforturile celor două ţări din Peninsula Coreeană de a pune capăt "stării de război" care a continuat şi după armistiţiul încheiat în 1953.