Din "beneficiile" CETA. Irimescu, semnal de alarmă: Agricultura europeană a fost sacrificată

Acordul comercial UE - Canada ar putea lovi cu putere în agricultura europeană şi, implicit, în agricultura din ţara noastră, avertizează ministrul Achim Irimescu.
Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
09.11.2016

Controversatul acordul comercial încheiat recent între Uniunea Europeană şi Canada - CETA - este un posibil motiv de îngrijorare pentru agricultura europeană, atrag atenţia specialiştii în domeniu, în frunte cu ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, relatează RFI.

"Este vorba de impactul acordurilor comerciale, în care, experienţa mea în Bruxelles spune următorul lucru: de obicei, Uniunea Europeană fiind dezvoltată puternic şi industrializată puternic, cu interese foarte mari pe varii domenii, cum ar fi aeronautica, trenurile de mare viteză, sigur că au un interes mare să pătrundă pe pieţe terţe. Şi, în astfel de situaţii, n-o spun eu, ci reprezentanţii producătorilor europeni şi mai ales francezi şi polonezi, în acest proces, de multe ori este sacrificată agricultura", a declarat Achim Irimescu.

Potrivit reprezentanţilor fermierilor europeni, deja au apărut cifre despre viitoarele exporturi de produse alimentare canadiene în UE, scutite de taxe vamale şi cu costuri mici de producţie, şi există posibilitatea ca mulţi dintre agricultorii europeni să nu poată face faţă concurenţei şi să dea faliment. Deşi liderii europeni au dat asigurări că nu vor fi probleme, organizaţiile profesionale din agricultură încep să calculeze viitoarele pierderi.

Ministrul Agriculturii a explicat că astfel de acorduri comerciale bilaterale s-au mai dovedit şi în trecut favorabile doar anumitor domenii, iar unele dintre ele au fost păguboase, dacă nu de-a dreptul catastrofale.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor