Diaspora, cea cu sufletul mereu acasă: "Vreau ca România să nu-şi mai lase copiii, bătrânii să moară de foame şi frig prin şcoli şi spitale"

România se va face bine dacă oamenii oneşti, integri şi profesionişti vor începe să se unească şi să facă ceva împreună, transmite românca Gianina Fiordean, una dintre compatrioatele noastre care, deşi stabilită în afara ţării, continuă să fie una cu România.
Protest la Paris
Protest la Paris (Facebook)

Despre românii din Diaspora se spune că sunt cel mai mare investitor în economia românească. Că au trimis acasă în ultimii zece ani peste 50 de miliarde de euro. Dar cea mai mare investiţie pe care conaţionalii noştri plecaţi peste mări şi ţări au făcut-o în România este investiţia de suflet, cea de inimă.

Deşi şi-au făcut un rost în altă parte, s-au adaptat societăţilor în care trăiesc, îşi câştigă decent sau chiar peste decent existenţa, mulţi dintre cei plecaţi şi-au lăsat o părticică din suflet pe meleagurile natale şi nu doar că urmăresc ce se întâmplă în România ci chiar sunt parte a procesului de schimbare a acestei ţări.

Au ieşit în stradă pentru Roşia Montană. Pentru oamenii de la Pungeşti şi oprirea exploatării fracturării hidraulice. Prin votul lor au schimbat soarta alegerilor prezidenţiale din 2014. Au ieşit din nou în stradă în iarna lui 2016 - 2017, când Guvernul încerca să "legifereze hoţia" prin OUG 13. Continuă să iasă şi acum. Se implică în campanii umanitare. Strâng bani pentru copiii români bolnavi de cancer, pentru construcţia de spitale, încearcă să promoveze peste hotare imaginea acestei ţări, fac tot ce ţine de ei...

Eforturile lor sunt cu atât mai lăudabile cu cât, teoretic, ceea ce se întâmplă în ţară nu-i mai afectează direct. Şi-au reconstruit viaţa în alte zări, iar faptul că la conducere e Dragnea sau în fruntea guvernului Tudose, nici nu le bagă nici nu le ia bani din buzunar. Şi totuşi le pasă. Sunt activi. Sacrifică energie, bani, timp. De ce? I-am invitat (pe unii dintre ei) să ne spună personal.

Vă invităm, aşadar, în acest prim articol dintr-o serie dedicată românilor din Diaspora, să o cunoaşteţi pe Gianina Fiordean. Mulţi au auzit de ea după ce, în 2015, îi înmâna lui Klaus Iohannis, la Paris, o scrisoare semnată imediat după alegeri, de peste douăzeci de grupuri din Diaspora implicate în lupta pentru oprirea proiectelor distructive pentru mediu, precum mineritul cu cianuri şi extragerea gazelor de şist.

”M-am prezentat, i-am spus că am fost voluntar la votul din 16 noiembrie şi că am o scrisoare foarte importantă pentru el, care este semnată de multe grupuri din diaspora. I-am mai spus că scrisoarea reprezintă interesele şi aşteptările noastre şi că îl rog cu insistenţă să o citească. A fost puţin surprins, nu se aştepta să îi dau o scrisoare”, scria atunci, pe Facebook, Gianina.

Gianina Fiordean
Gianina Fiordean (Facebook)

Dar Gianina începuse să se implice înainte de momentul Iohannis. Stabilită la Paris, compatrioata noastră e nelipsită de la marea majoritate a protestelor organizate de români şi încearcă, prin exemplul său, să facă în aşa fel încât tot mai mulţi oameni şi tineri să-şi dorească să se implice.

Cine este Gianina Fiordean

Am 37 de ani, locuiesc în Franţa de 20 de ani şi sunt antreprenor de 10... Când am ajuns în Franţa, am vrut să intru în armată, însă nu s-a putut ... Iar mai târziu mi-aş fi dorit să fi fost pilot de raliu, însă nu puteam trăi din asta. Ştiu că par aşa nişte pasiuni, nu printre cele mai feminine, însă mie îmi corespund..

Gianina Fiordean
Gianina Fiordean (Facebook)

Am muncit foarte mult de-a lungul anilor pentru a reuşi să am un standard de viaţă aşa cum mi-l doream. Ca o anecdotă, de exemplu: am muncit timp de trei ani şapte zile din şapte! Spun asta mai ales pentru cei care cred că într-o ţară vestică e infinit mai uşor decât în România…

Valorile care o definesc

Încerc să fiu o persoană onestă, integră şi implicată din punct de vedere civic, căci implicarea este vitală pentru societatea din România.

Cred că trebuie să fim şi să ne simţim liberi în tot ceea ce facem. Mai cred că trebuie să oferim şi altora din experienţa noastră fără să aşteptam ceva în retur. Cred că ne naştem cu toţii egali şi că fiecare dintre noi ar trebui să-şi exploateze la maxim potenţialul personal…

De ce se implică civic pentru România

Multă lume nu înţelege implicarea mea civică pe problemele României, iar unii îşi imaginează că nu sunt pe deplin integrată în societatea franceză, ceea ce este complet fals... Sunt o persoană foarte determinată.

În primul rând, provin dintr-o familie în care implicarea în comunitate era ceva normal. Mama mea a lucrat în România atât în sănătate, cât şi ca gestionar de "Magazin Mixt », aşa se chemau atunci alimentarele comuniste, două domenii în care interacţiunea cu oamenii şi problemele lor era zilnică.

Iar tatăl meu a fost tehnician veterinar, mereu în contact cu oamenii, de asemenea. Cei care au trăit acele vremuri ştiu câtă responsabilitate era pe umerii oamenilor ce exercitau aceste meserii. Presupun că şi aceste aspecte m-au făcut să fiu interesată de problemele semenilor mei...

Am început să mă implic civic în urma unui voiaj în România prin 2013, voiaj care m-a bulversat foarte tare, deoarece nu mai fusesem acolo de mai mulţi ani şi oarecum percepţia mea despre România era că a progresat foarte mult în acest timp. Aşa că am rămas profund şocată să văd o femeie împreună cu trei copii foarte mici, adunând doze goale de pe jos, presupun că pentru a le valorifica, iar lumea din jur trecea nepăsătoare, ca şi cum copiii aceia desculţi şi murdari erau invizibili! Am izbucnit în plâns în public, a fost un electroşoc pentru mine.

Când m-am întors acasă, am căutat să înţeleg ce se întâmplă şi am început prin ieşirea la proteste aici, în Paris, împreună cu alţi oameni foarte activi care se implicau de mai multă vreme în protejarea Roşiei Montane de asaltul companiilor miniere pentru exploatarea aurului prin tehnologii cu cianuri…

Ulterior, m-am implicat şi împotriva extragerii gazelor şi petrolului de şist prin metoda fracturării hidraulice, o altă nenorocire rezultată tot din corupţia la nivel înalt a politicienilor României..

Gianina Fiordean
Gianina Fiordean (Facebook)

Apoi au venit alegerile din 2014 şi, odată cu ele, revolta mea pentru responsabilii dezastrului din secţiile de vot, motiv care m-a determinat să fiu voluntar în turul 2, spre exasperarea soţului meu care ştia foarte bine cât de uşor putea degenera situaţia în acele momente..

Pentru mine, implicarea civică este un stil de viaţă şi nu o ţintă finală… Înainte să mă implic civic acolo am fost voluntar o perioadă aici în Franţa, pentru Medecins du Monde şi mergeam împreună cu echipa în ceea ce numim noi « Les Bidonvilles », este vorba despre acele «case » construite din lemne şi plastic la marginea şoselelor şi în periferia oraşelor, unde trăiesc oameni în mod ilegal şi îi ajutăm pe oamenii aceia să-şi înţeleagă drepturile sau să interacţioneze cu statul...

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Îmi doresc să fie bine în România, chiar dacă nu am de gând să mă întorc acolo deoarece viaţa mea şi a familiei mele este aici în acest moment. Vreau însă ca România să nu-şi mai lase copiii, bătrânii şi categoriile sociale vulnerabile să moară de foame şi frig prin şcoli sau prin spitale. Iar asta se va întâmpla, în primul rând, când corupţia va fi eradicată, deoarece corupţia afectează în primul rând categoriile sociale vulnerabile.. De fapt, totul este legat în primul rând de corupţie..

Voi ieşi în stradă ori de câte ori va fi nevoie, până când vom fi atât de mulţi încât politicienii nu ne vor mai putea ignora şi vor face ceea ce trebuie să facă pentru această ţară.. (...) Sunt atâtea de făcut, încerc să ajut cam peste tot pe unde pot, mici acţiuni de colectare de fonduri pentru construirea spitalului de copii cu afecţiuni oncologice din Bucureşti, donaţii în limita posibilităţilor la acţiuni de strângere de fonduri pentru diverse cauze umanitare/sociale etc.. cam tot ce orice om normal face sau ar trebui să facă, deoarece primim infinit mai mult decât dăruim…..

Gianina Fiordean
Gianina Fiordean (Facebook)

Încerc să fiu altruistă şi să fac în aşa fel încât tot mai mulţi oameni şi tineri să-şi dorească să se implice.

Şi am să închei prin a spune că România se va face bine dacă oamenii oneşti, integri şi profesionişti vor începe să se unească şi să facă ceva împreună...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii