Deputaţii jurişti, NU hotărât debaronizării ţării. Aviz negativ pentru revenirea la alegeri locale în două tururi

Dacă alegerile locale rămân într-un singur tur, circa 80% dintre primari- mulţi dintre ei cu probleme penale sau de integritate - ar urma să fie realeşi, susţin experţii. Părerea deputaţilor majorităţii din Comisia Juridică este însă că lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt.
Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de respingere proiectului de lege prin care PNL cerea revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul a fost depus în 2017 şi respins anterior de Senat, relatează Agerpres.

Concret, proiectul prevede că "dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin".

"La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", mai prevede proiectul.

Reamintim că revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin este una dintre cele mai stringente cerinţe ale societăţii civile, fiind condiţie sine qua non pentru debaronizarea ţării. În prezent, numeroşi primari, mulţi dintre ei corupţi, sunt "lipiţi" de scaunele pe care le ocupă mandat după mandat, iar dacă alegerile vor rămâne într-un singur tur, şansele ca situaţia să se schimbe sunt minore. Potrivit Expert Forum, în cazul alegerilor într-un singur tur, 80% dintre primari vor fi realeşi.