Deputat USR, propunere inedită de rezistenţă paşnică: Dacă jumătate de români fac asta, Guvernul Dăncilă e istorie

Un deputat USR a venit cu o propunere inedită de rezistenţă paşnică menită să dărâme în timp scurt regimul Dragnea.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Deputat USR Tudor Benga lansează un scenariu inedit sâmbătă, pe pagina sa de socializare, pentru a da jos Guvernul Dăncilă şi a-l scoate pe liderul PSD Liviu Dragnea de la butoanele ţării.

"Mulţi dintre voi îmi scrieţi şi mă întrebaţi ce puteţi face. Vreţi o soluţie simplă, paşnică şi eficientă de a da jos Guvernul PSD în câteva zile? Poftiţi aici: luni dimineaţă la prima oră puneţi mâna pe telefon, e-mail, whatsapp, sau ce preferaţi voi şi anunţaţi-vă şeful că nu veţi putea ajunge luni la muncă.

Poate că vă e rău, poate vi s-a stricat maşina, poate că nu are cu cine sta copilul. Şi staţi frumuşel acasă luni. Atât. Juma’ de milion de oameni dacă fac treaba asta două trei zile şi Guvernul Dăncilă e istorie.

Vorbesc la modul cel mai serios! Există diverse metode de rezistenţă paşnică şi e timpul să ne gândim la ele. Aşa că daţi mai departe cu un share sau cu un copy paste şi hai să ne punem în mişcare. Ajunge cât şi-a bătut Dragnea joc de ţara asta!", a scris deputatul USR Tudor Benga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne