Delfinii îi fac o "glumă" neaşteptată unui pasionat de surfing (video)

Omul şi delfinul
Omul şi delfinul (Print screen YouTube)

Se spune că mărimea creierului unui animal este de obicei un semn al inteligenţei. Creierul delfinului este mare, semnificativ mai mare decât cel al maimuţelor şi cu puţin mai mic decât cel al oamenilor. Creierul delfinilor are, de asemenea, un cortex foarte bine structurat.

Recent, cercetătorii au găsit dovezi ale funcţiilor cognitive la nivel înalt, funcţii care includ conştiinţa de sine, folosirea unor obiecte şi un sistem de limbaj sofisticat.

De exemplu, delfinii se pot recunoaşte în oglindă, o abilitate rară ce a fost demonstrată doar la elefanţi, gorile şi oameni. Recunoaşterea în oglindă necesită o înţelegere a distincţiei dintre sine şi ceilalţi.

Până în prezent, oamenii de ştiinţă au stabilit că fiecare delfin are propriul său fluierat care îl identifică, ca şi numele pe care le folosesc oamenii. De asemenea, în studii anterioare, aceştia au observat că, spre exemplu, în timpul celor două săptămâni după naşterea unui pui, mama delfin îşi intensifică volumul fluieratului (dar nu se ştia de ce). Conform unui studiu, efectuat de o echipă de la University of Southern Mississippi din Statele Unite ale Americii, condusă de Audra Elizabeth Ames, cu o lună înainte ca puii să se nască, mamele delfin încep să emită un anumit fluierat, care le va permite mai târziu să-şi identifice odraslele.

De asemenea, cetaceele sunt cunoscute pentru confecţionarea de instrumente, prin ruperea bureţilor de mare, pe care le utilizează apoi ca dispozitive de protecţie în timpul expediţiilor de căutare a hranei.

Toate acestea i-au determinat pe unii cercetători să concluzioneze că intelectul delfinilor este superior celui uman, deşi diferit. Noi suntem specialişti în adaptarea mediului la nevoile noastre; în schimb, delfinii ar fi mai bine pregătiţi să profite de toate posibilităţile oferite de mediul în care trăiesc, fără a le modifica.

Delfinii sunt consideraţi una dintre cele mai inteligente specii de pe Pământ şi, în acelaşi timp, agile, ceea ce le oferă o adevărată adaptare pentru a înota cu mare viteză în mare.

Ei bine, se poate spune că aceste calităţi ale delfinilor au fost surprinse, în doar câteva secunde, într-un clip video înregistrat în Australia, lângă Gracetown, la 270 km sud de Perth, lansat cu mare succes pe reţelele de socializare. În acesta puteţi vedea mai mulţi delfini înotând într-un val şi cum apar în faţa unui pasionat de surfing. Dintr-o dată unul dintre delfini sare din apă şi împinge efectiv omul de pe surf făcându-l să cadă în mare, după ce şi-a pierdut echilibrul.

Sportivul identificat, Andrew Hill în vârstă de 54 ani, se bucura de mare în după-amiaza zilei de vineri 27 aprilie, fără să-şi poată imagina că va fi ţinta „glumelor” acestor mamifere marine.

„Opt sau nouă dintre ei au decis să prindă valul şi să navigheze direct spre mine”, a spus Hill, care nu a fost rănit de incident, ci destul de surprins de comportamentul delfinilor. Imagini inedite şi spectaculoase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură