Dedolarizarea continuă: Taiwanul se alătură AIIB sub principiul “O singură Chină”, declanşând proteste interne

(Captură Foto)

Zeci de tineri manifestanţi s-au ciocnit cu politia şi personalul de securitate în faţa Biroului Prezidenţial din Taipei în seara zilei de 31 martie, după ce guvernul a decis unilateral că Taiwanul se va alătura Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, o instituţie financiară internaţională iniţiată şi susţinută de China, conform publicaţiei The Diplomat.

După ce Taiwanul şi-a manifestat interesul de a se alătura noii bănci, Beijingul a declarat că va primi insula cât timp acesta se va alătura instituţiei financiare sub principiul “O singură Chină” - cu alte cuvinte dacă va renunţa la suverranitate.

Termenii impuşi de Beijing stipulează că Taiwanul trebuie să îşi înregistreze cererea prin Biroul pentru Relaţiile cu Taiwanul (TAO), o agenţie condusă de Consiliul de Stat al Chinei care administrează relaţiile cu insula secesionistă. Beijingul nu recunoaşte suveranitatea Taiwanului şi priveşte această ţară ca pe o provincie care se va reuni în cele din urmă cu China continentală – chiar şi cu forţa dacă va fi necesar.

Criticii susţin că, fiind de acord să îşi depună cererea prin TAO şi nu prin canalele normale folosite pentru intrarea în organizaţiile internaţionale, guvernul din Taipei aparent ar fi cedat lupta şi ar fi acceptat faptul că Taiwanul este parte a Chinei. Principiul “O singură Chină”, pe care preşedintele chinez Xi Jinping l-a accentuat de câteva ori în ultimele luni, se bucură de puţin suport în rândul populaţiei taiwaneze, care îşi preţuieşte statutul de ţară independentă.

Preşedintele taiwanez Ma Ying-jeou a luat decizia alăturării Taiwanului la AIIB în 30 martie în timpul unei întâlniri cu Consiliul Naţional de Securitate şi cu oficiali seniori ai guvernului. Administraţia sa a emis o declaraţie în seara de 31 martie, anunţând că Taiwanul se va alătura AIIB. Decizia a fost luată cu uşile închise şi după foarte puţine discuţii şi fără consultări publice - o măsură extremd e controversată.

Nu au avut loc niciun fel de consultaţii cu legislativul ţării, cu partidele de opoziţie sau cu societatea – acest lucru declanşând acuzaţii că administraţia Ma a încheiat din nou un acord nociv cu Beijingul.

În noaptea de marţi, aproximativ 30 de membri ai Black Island Youth Front – una dintre numeroasele organizaţii care au luat parte la Mişcarea “Floarea Soarelui” de ocupare a Yuanului Legislativ în 18 martie 2014 – a organizat un protest în faţa Biroului Prezidenţial din Taipei.

Manifestanţii au fost rapid înconjuraţi de câţiva zeci de poliţişti şi membri ai personalului securităţii Biroului. Unii au fost săltaţi pe sus şi urcaţi în maşini de poliţie în mijlocul unor ciocniri minore. În jurul orei 11 p.m., politia a început să urce manifestanţii în autobuze.

Comentând pe marginea anunţului neaşteptat al administraţiei Ma, Partidul Progresiv Democratic (PPD) de opoziţie a declarat: “Taiwanul este o societate democrată dar preşedintele nostru a luat o decizie unilaterală şi este o decizie nocivă, care nu ţine cont de voinţa poporului. Poporul taiwanez nu va accepta faptul că decizia de aderare [la AIIB] s-a făcut prin TAO. Un astfel de comportament [din partea preşedintelui] ne subminează suveranitatea şi interesele naţionale.”

Răspunzând criticilor, premierul taiwanez Mao Chi-kuo a declarat că Taiwanul s-a alăturat AIIB în baza unei precondiţii ca “noi să fim respectaţi”. Totuşi, premierul nu a elaborat, susţine The Diplomat.

Rivală a Băncii Mondiale

AIIB a fost lansată în Beijing anul trecut pentru a stimula investiţiile din Asia în domenii precum transport, energie, telecomunicaţii şi alte sectoare ale infrastructurii. AIIB a fost creată ca o rivală a Băncii Mondiale dominate de Occident şi a Băncii Asiatice pentru Dezvoltare.

La începutul acestui an China a anunţat că 26 de ţări au fost incluse în categoria statelor fondatoare, majoritatea din Asia şi din Orientul Mijlociu. Banca plănuieşte să finalizeze articolele acordului de aderare până la sfârşitul anului.

Termenul stabilit de China pentru acceptarea ţărilor cu statut de membri fondatori a fost de 31 martie. Printre ţările care au declarat că doresc să se alăture AIIB se numără Marea Britanie, Danemarca, Rusia Franţa, Olanda, Germania, Italia sau Australia.

Statele Unite au avertizat aliaţii săi europeni să fie mai atenţi în privinţa noii bănci, să nu se grăbească să i se alăture şi să aştepte puţin pentru a vedea dacă AIIB vă va avea standardele de mediu şi de guvernare necesare.

China, care coagulează organizaţia, este cunoscută pentru practicile sale financiare opace şi pentru modul cvasi-total de control al valutei sale - mijloc prin care obţine avantaje pe pieţele externe şi un excedent bugetar masiv de pe urma exporturilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe