Decizie istorică. Procurorul General redeschide dosarul Revoluţiei

Clasat în octombrie 2015 de procurorii militari, cel mai dureros dosar al acestei naţii, dosarul Revoluţiei, a fost redeschis, Procurorul General constatând că nu s-au făcut demersuri pentru aflarea adevărului.
Loredana Diacu
05.04.2016

alte articole

Cadavre ale victimelor Revoluţiei din decembrie 1989 (AFP/Getty Images)
Loredana Diacu
05.04.2016

Procurorul General interimar, Bogdan Licu, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că dosarele Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost redeschis, întrucât ”nu s-au făcut demersuri pentru aflarea adevărului”, relatează Realitatea.net.

”Am dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză. Am constatat că soluţia de clasare este netemeinică şi nelegală, fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete. Încadrarea faptelor a fost greşită, zădărnicind aflarea adevărului”, a declarat Licu.

Potrivit lui Bogdan Licu, nu s-au luat în calcul documente de arhivă, nu s-au făcut autopsii necesare, iar modul în care s-a desfăşurat ancheta nu corespunde exigenţelor CEDO. Procurorul a mai precizat că din modul de desfăşurare a anchetei rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esenţiale referitoare la evenimentele din Decembrie '89.

"Am constatat că procurorii nu au valorificat informaţii importante, în multe cărţi, rapoarte, jurnale, monografii fiind prezentate astfel de informaţii. Deşi SRI a întocmit un document amplu referitor la Decembrie 1989, acesta nu se găseşte în dosarul de urmărire penală şi nu rezultă că s-a făcut vreun demers pentru obţinerea acestuia, nu au fost obişnuite demersuri pentru obţinerea unor documente ale unor instituţii publice.

Nu au fost făcute autopsii, fără justificare pentru neefectuarea acestora. Nu a fost recuperată muniţia cu care s-a tras asupra persoanelor. Nu au stabilit decât tipul muniţiei.

Modul în care s-a desfăşurat ancheta nu corespunde exigenţelor CEDO. Am constatat faptul că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale. CEDO a stabilit că manipularea încadrării juridice a evenimentelor ce să fac obiect al unor termene de prescripţie contravine obiectivelor şi scopului”, a declarat Licu.

Reamintim că, în octombrie 2015, la două zile de la istorica punere sub acuzare a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, procurorii militari au decis să claseze Dosarul Revoluţiei.

În motivarea deciziei, procurorii au afirmat că "persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat", iar în ceea ce priveşte evenimentele de după 22, perioada a fost "caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos".

Procurorii au mai susţinut că militarii ar fi tras de multe ori din greşeală, pe fond de oboseală şi stres, alţi oameni ar fi murit în accidente rutiere, de aviaţie etc., iar infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii "nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale încriminatoare" etc. Interesant este faptul că în dosarul Mineriadei, Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii, aşa "netipice" cum sunt.

Revoltaţi de clasarea dosarului Revoluţiei, toţi membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 au depus contestaţie la Parchetul Militar pentru redeschiderea dosarului Revoluţiei, contestaţiile fiind respinse. În consecinţă, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Înaltei Curţi cerând redeschiderea dosarului. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Teodor Mărieş, la ÎCCJ au fost depuse circa 300 de plângeri.

Nemulţumit de cum merg lucrurile la ICCJ, în data de 22 februarie, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a depus o nouă plângere la Parchet împotriva rezoluţiei de clasare iar procurorul general interimar Bogdan Licu, a anunţat că va cere dosarul Revoluţiei de la Înalta Curte, pentru a-l reanaliza.

Contactat astăzi de Epoch Times după ce Licu a făcut anunţul redeschiderii dosarului, preşedintele Asociaţie 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş a declarat că redeschiderea dosarului reprezintă o soluţie care spală parţial onorea Parchetului dar că lucrurile nu trebuie să se oprească aici.

"Este o soluţie normală dată de către Procurorul General în funcţie, o soluţie care spală parţial onoarea Parchetului, o soluţie care dă o palmă morală la toţi cei ce au participat la această închidere, pentru că este o închidere în cascadă, a fost o tentativă în 2009 cu dna Kovesi în frunte şi cu procurorii care au lucrat pe dosar. Apoi a fost un fapt consumat când s-a închis dosarul în toamna anului trecut. Ion Vasilache, Niţu Tiberiu Flaviu, la comanda generalului Coldea şi prin intermediul lui Codruţ Olaru au contribuit la această închidere. Mi se pare o palmă morală pe care aceştia o primesc, toţi trebuie să plece din funcţie, întreaga secţie a parchetelor militară trebuie demisă, trebuie adusă o echipă nouă acolo, chiar dacă se va apela la procurori din provincie, o echipă care să fie capabilă să finalizeze acest dosar.", a declarat Mărieş.

Mai merită menţionat că la 4 luni de la clasarea dosarului Revoluţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou România , precizând că ancheta în acest dosar a fost superficială. Decizia a fost pronunţată în dosarul Elena Apostol şi alţii versus România.

Potrivit avocaţilor ce i-au reprezentat pe reclamanţi, această decizie este de un deosebit interes având în vedere că vine după clasarea dosarului Revoluţiei pe care, în acest context, România ca ţară UE, ar trebui să-l redeschidă.

Pe rolul CEDO mai există alte peste 200 de plângeri similare vizând tergiversarea dosarului crimelor din decembrie 1989.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor