De la caporal la general în doar 4 ani. Vicepreşedintele CSM Codruţ Olaru, o ascensiune fulminantă şi un posibil... plagiat

În 2011, procurorul Codruţ Olaru, proaspăt ales vicepreşedinte al CSM, era caporal. În 2014 devenea general şi avea şi un doctorat despre care Emilia Şercan susţine că e plagiat. Coordonatorul lui Olaru a fost Tudorel Toader. Vor fi cei doi anchetaţi pentru asta? se întreabă Şercan.
Emilia Sercan
Emilia Sercan (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

"Codruţ Olaru, proaspăt ales vicepreşedinte al CSM, a plagiat întreaga teză de doctorat în drept susţinută la Iaşi în 2013. De la cap la coadă. Tot, tot. 250 de pagini", scrie, pe Facebook, jurnalista Emilia Şercan, o somitate în materie de demascat doctorate plagiate. Coordonator al lucrării intitulată "Particularităţile criminalităţii organizate în România", susţinută la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a fost nimeni altul decât Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei, arată Şercan. La momentul faptei, Toader era decan al facultăţii de Drept din Iaşi şi, atenţie, judecător al Curţii Consituţionale!

Potrivit jurnalistei, niciun rând din cele aproape 250 de pagini ale tezei nu îi aparţine procurorului Olaru: întreg conţinutul este copiat din diverşi autori români sau din surse online.

"Şi Olaru, şi Toader au comis fals în acte publice potrivit Legii Educaţiei şi Codului Penal pentru că ambii au semnat o declaraţie pe proprie răspundere prin care şi-au asumat că teza este originală şi nu plagiată", adaugă Şercan, întrebându-se dacă cineva îi va ancheta pe cei doi pentru asta.

"Acum se dovedeşte că teza e plagiată. Îi va ancheta cineva pentru asta, în speţă Parchetul General, acolo unde de doi ani zace un dosar cu un obiect similar, care îi vizează pe procurorul general adjunct al României, Bogdan Licu, şi pe conducătorul lui, Gabriel Oprea? Mă îndoiesc! La fel cum mă îndoiesc că CNATDCU se va grăbi să facă ceva în acest caz. Plagiatul lui Licu, de exemplu, zace de doi ani bătuţi pe muchie la CNATDCU şi nimeni nu mişcă nimic", scrie Şercan.

Jurnalista reaminteşte că Olaru a ajuns general de armată în doar trei ani şi zece luni! Astfel, în februarie 2011, Olaru era caporal, pentru ca pe 1 decembrie 2014 să fie înaintat la gradul de general de brigadă cu o stea.

"Cel care i-a dat primele două grade a fost Gabriel Oprea, despre care sursele mele spun că nu e străin de ascensiunea până la gradul de general a lui Olaru.

Un caz la fel de şocant a fost cel al lui Robert Negoiţă, halal comparaţie, care şi el a plagiat integral teza de doctorat şi care la 31 de ani îşi dădea bacalaureatul, iar la 40 avea deja două facultăţi, două masterate şi un doctorat", concluzionează jurnalista.

Articolul "dedicat" de Şercan lucrării de doctorat a lui Olaru poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne