Davos: prelegere despre viitoarea pandemie

Oamenii stau la coadă în centrul capitalei Madagascarului, Antananarivo, pentru a cumpăra măşti de protecţie împotriva infecţiilor şi medicamente împotriva ciumei.
Oamenii stau la coadă în centrul capitalei Madagascarului, Antananarivo, pentru a cumpăra măşti de protecţie împotriva infecţiilor şi medicamente împotriva ciumei. (Rijasolo/AFP/Getty Images)

O viitoare pandemie globală va fi “de neoprit” într-o lume cu un număr atât de mare de călătorii internaţionale, au avertizat experţi la un secol după ce epidemia de gripă spaniolă a ucis milioane de oameni.

Temerile au fost exprimate în cadrul Forumului Economic Mondial din Elveţia la 100 de ani de la epidemia din 1918 care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni.

Experţii au afirmat că un virus aviar ce a suferit mutaţii ar putea fi cea mai mare ameninţare pentru oameni în condiţiile în care s-ar putea împleti cu alte tulpini şi ar putea deveni fatală.

Elhadj As Sy, secretar general al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, a afirmat: “Pandemiile devin o ameninţare reală pentru umanitate”.

Experţii au luat cuvântul la Forumul din Davos în cadrul unei discuţii numite “Suntem pregătiţi pentru următoarea pandemie?”.

As Sy a afirmat că diversele forme ale virusului aviar sunt capabile să formeze legături cu viruşi de la păsări sau porci, generând potenţiale noi combinaţii fatale.

Discuţia a avut loc în contextul în care oficiali ai sectorului de sănătate din SUA au dezvăluit că numărul cetăţenilor americani ce doresc tratamente medicale pentru gripă este cel mai ridicat de la izbucnirea pandemiei de “gripă porcină” în urmă cu aproximativ 10 ani.

Unele spitale au fost atât de supraîncărcate cu pacienţi, încât au fost nevoite să trateze pacienţi în parcări auto.

Cea mai recentă epidemie care a atras atenţia internaţională a fost în Madagascar, în cadrul căreia au murit 200 de persoane.

Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat: “Lumea este mai interconectată ca niciodată. Toată lumea este expusă unui risc mai ridicat de a fi afectat de următoarea pandemie. Consecinţele sunt reale şi cu vaste implicaţii umanitare, sociale, politice, economice şi de securitate”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință