Daea: Caut în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească

Petre Daea
Petre Daea (Florin Chirila/Epoch Times)

Ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate pe tema perspectivelor de dezvoltare ale agriculturii româneşti, dacă i s-a propus funcţia de prim-ministru.

"Eu sunt o variantă foarte bună de inginer agronom, cu 50 de ani vechime, cu experienţă în domeniu şi aici mă văd şi eu foarte bun ca inginer agronom", a fost replica lui Petre Daea, citat de Agerpres.

Deşi jurnaliştii au insistat cu această întrebare, ministrul a subliniat că "astăzi este setat pe Ancheta Structurală în Agricultură".

Ulterior, Petre Daea a refuzat să răspundă şi la întrebarea dacă va face parte şi din viitorul Cabinet Dăncilă:

"Eu v-am spus dumneavoastră, şi aici sunt lipsit de modestie, că eu sunt premiat şi am fost premiant în activitatea mea agricolă. Rămân legat trup şi suflet de această activitate pentru că pe aceasta o ştiu şi mi-ar fi greu să fac alta la vârsta mea, deşi nu sunt lipsit de forţă fizică şi de capacitate mentală să înţeleg întrebarea dumneavoastră unde m-ar putea duce. Nu o să primiţi un asemenea răspuns pentru că eu rămân consecvent răspunsului iniţial şi v-am spus că indiferent unde îmi puneţi întrebarea răspunsul este acelaşi.

În al doilea rând, eu sunt agronom, sunt inginer cu facultatea la zi, şi rămân în activitatea aceasta zi de zi. Rămân în activitatea mea de inginer agronom căutând în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească, în aşa fel încât şi dumneavoastră şi eu şi toţi care ne văd să aibă satisfacţia că putem să realizăm în agricultură ce ne propunem: să asigurăm hrana ţării şi să fie bine pentru toţi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne