Dacian Cioloş, somat să facă "un bilanţ onest" al nerealizărilor Guvernului Ponta

Bilanţul guvernării PSD, mai ales al investiţiilor publice realizate în ultimii patru ani, trebuie făcut nu doar la nivel guvernamental, ci şi la nivel judeţean şi la nivelul administraţiilor publice locale, a solicitat vicepreşedintele PNL Ioan Bălan.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.12.2015

"Am văzut că există o presiune foarte mare asupra domnului Prim-ministru Dacian Cioloş ca să facă de urgenţă un bilanţ onest asupra nerealizărilor din ultimii patru ani ai Guvernului Ponta. Sunt de acord şi mă alătur celor care vor să demonstreze românilor că Guvernarea Ponta a fost un dezastru pentru modernizarea României, că astăzi se dărâmă autostrăzi, în loc să se construiască, că drumurile naţionale sunt pline de capcane din cauza cărora se pierd vieţi, că proiecte, demarate în urmă cu patru-cinci ani, zac şi astăzi în rugină, că mii de şcoli funcţionează fără autorizaţii sanitare, că zeci de spitale sunt surse de noi boli şi nu de vindecare!", a declarat liderul liberal.

Vicepreşedintele PNL consideră că românii trebuie să vadă negru pe alb ce a însemnat guvernarea PSD pentru ei: "extrem de multă propagandă mincinoasă şi nici un proiect pentru români, ci doar datorii mai mari şi găuri în visteria statului."

"Cu toate acestea, cred că dacă vrem să fim oneşti până la capăt, ar trebui să facem nu doar bilanţul guvernării Ponta, ci şi al celor care au condus destinele autorităţilor publice judeţene şi locale. Şi ei au avut în ultimii patru ani bani pe mână şi ar trebui să vedem ce au realizat pentru comunităţile locale pe care le-au păstorit. Asta, cu atât mai mult cu cât, în ultimii patru ani, Guvernul Ponta a pompat pe furiş sute de milioane de lei către primăriile conduse de primari PSD, bani din care s-a ales praful şi pulberea", a adăugat Ioan Bălan.

Foarte multe proiecte au depins, potrivit deputatului PNL, de preşedinţii de consilii judeţene şi de primari, dar care au excelat prin nepăsare şi incompetenţă.

"De ce trebuie făcut un bilanţ al administraţiilor locale acum, în 2015? Pentru că mai sunt doar câteva luni până când se vor desfăşura alegerile locale din 2016 şi ştim cu toţii cum îi apucă vitejia pe toţi aleşii locali chiar în prag de alegeri! Nu cred că va fi cineva surprins să vadă la primăvară cum încep asfaltări pe timp de ploaie, văruirea în pripă a şcolilor, plantări de panseluţe şi mai ştiu eu ce alte lucrări trăznite, doar pentru ca primarii şi şefii de la judeţ să scoată ochii alegătorilor că ar face sau ar fi făcut ceva, deşi patru ani nu s-au ocupat decât de interesele proprii sau de partid!

De aceea consider că până la sfârşitul acestui an, orice ales local responsabil să facă public bilanţul investiţiilor publice demarate şi finalizate în ultimii patru ani. Dacă acest lucru s-ar realiza, la Suceava ar fi mari surprize! S-ar vedea nu numai că nu s-a demarat nici un proiect util pentru cetăţeni, dar, aleşii locali, în mare parte ai PSD, nu au fost în stare să finalizeze nici proiecte realizate în procente de până la 90% sau 95% în anul 2012", a mai declarat vicepreşedintele PNL pentru regiunea Nord-Est.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor