Dacă Moldova nu va avea în 2 luni un nou Guvern, urmează alegeri anticipate

Curtea Constituţională a decis marţi că Parlamentul Moldovei va putea fi dizolvat şi în ultimele şase luni ale mandatului preşedintelui, deşi anterior s-a vehiculat ideea că acest lucru nu este posibil.
Parlamentul R. Moldova (Epoch Times România)
Maria Maevschi
24.11.2015

În urma unei sesizări depuse la Curtea Constituţională de către trei deputaţi socialişti, prin intermediul căreia au cerut interpretarea prevederilor Constituţiei cu privire la modalitatea de ieşire dintr-o eventuală criză politică, Curtea Constituţională a decis că dizolvarea Parlamentului este iminentă, în cazul în care Guvernul nu poate fi format timp de 3 luni, Parlamentul nemaiavând dreptul la alte tentative de formare a Guvernului. Acest lucru este posibil chiar dacă această perioadă coincide cu ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui ţării, se arată într-un comunicat al Curţii.

Potrivit CCM, în cazul în care nu va fi format un Guvern până la data de 29 ianuarie 2016, Parlamentul va fi dizolvat şi vor urma alegeri anticipate, întrucât Guvernul Streleţ a fost demis la 29 octombrie 2015.

Decizia de demitere a fostului premier Valeriu Streleţ a fost luată în urma votului membrilor fracţiunilor PSRM, PCRM şi PD cu un total de 65 de voturi. Partidul Popular European în frunte cu Iurie Leancă şi Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu s-au abţinut de la vot, iar deputaţii din Partidul Liberal Democrat au votat împotriva demiterii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor