Cultura fricii. Teleormăneni intră în colimatorul CNCD pentru opinii despre afacerile finilor unui primar PSD

Numeroşi teleormăneni care au comentat pe Facebook articole legate de felul în care finii primarului PSD de Alexandria se îmbogăţesc din bani publici au primit citaţii din partea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării.
(Captură Foto)
Loredana Diacu
19.05.2018

Teleormănenii care şi-au exprimat, pe Facebook, comentarii critice asupra modului în care s-ar fi îmbogăţit finii primarului PSD Alexandru Drăguşin au fost chemaţi la începutul lunii iunie de CNCD la Bucureşti, pentru a da explicaţii cu privire la opiniile pe care le-au avut, informează publicaţia liberinteleorman.ro.

Mai exact, Liber În Teleorman a relatat "povestea înfruptării din bani publici a celor doi fini ai edilului" iar teleormănenii care au comentat informaţiile din articole, criticând acţiunile celor vizaţi, sunt convocaţi acum să dea explicaţii la CNCD, în urma unei reclamaţii făcute de fina primarului PSD al Alexandriei, Cristina Teodorescu.

Interesante este că potrivit Liber în Teleorman, comentariile cititorilor vizau ideea mâncatului din bani publici în niciun caz aspectul fizic al finilor primarului PSD, deci CNCD n-ar avea ce căuta în povestea aceasta. Trebuie precizat că şi Ziarul Liber în Teleorman a fost acţionat în instanţă de către soţii Teodorescu (finii primarului), aceştia solicitând daune morale în valoare de 30.000 lei.

"CNCD, instituţie condusă de Tatiana Sandu, şefă a pesedistelor din Teleorman, a considerat justificată petiţia Cristinei Teodorescu (fina primarului PSD) şi a decis să cheme la Bucureşti pentru explicaţii nişte oameni nevinovaţi, care n-au făcut altceva decât să aibă curajul de a scrie păreri negative şi critici la adresa finei primarului din Alexandria. Nu ne îndoim că există riscul ca ei să fie amendaţi. Şi tocmai aici e problema: după ce că în Teleorman există o frică aproape bolnavă de a-ţi spune punctul de vedere, vine CNCD, instituţie care l-a penalizat până şi pe preşedintele României, să dea un exemplu în sensul perpetuării fricii. Într-un judeţ în care libertatea de exprimare e oricum un lux.

Înţelegem din petiţia pe care a trimis-o la CNCD, că fina primarului, Cristina Teodorescu, crede că imaginea ei nu se mai poate repara şi cere ajutor de specialitate. Poate era mai simplu să nu se înfrupte din banul public prin toate căile posibile. Şi-atunci nu mai avea parte de critici pe Facebook. Dar e după faptă, nu după voia celor care greşesc!", arată sursa citată.

Articolul integral poate fi citit aici.

"Cred că nu am mai fost atât de marcată niciodată. Adică eu ştiam că e comunism în Teleorman. Dar aveam puţine probe. Iar alea pe care le aveam nu puteau fi povestite. Din motive personale. Că la mijloc erau oamenii mei.

Acum, însă, am dovada supremă! Fina lui Drăguşin (primarul Alexandriei), pe numele ei Cristina Teodorescu, a făcut plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva unor oameni normali, care au comentat pe Facebook, manifestând o părere proastă faţă de felul în care unii mănâncă din bani publici. Ei nu sunt jurnalişti sau influenceri. Ei nu sunt lideri de opinie. Sunt doar nişte oameni normali, care credeau că în România poţi spune liber ce crezi despre cineva.

Ei bine, ei sunt chemaţi să dea explicaţii la CNCD. Şi probabil vor fi şi amendaţi. Asta în judeţul în care şi aşa exista o boală a fricii.

Tot ei au fost avertizaţi să nu mai scrie pe Facebook. Că n-o să fie bine. Şi uite: nu e!
Închei cu un mesaj pentru Cristina Teodorescu: Dragă Cristina, nimeni n-a făcut vreodată referire la felul în care tu arăţi. Ci la felul în care te hrăneşti din banul public. Că e cam multă hrană, asta nu e vina nimănui. Poate imaginea ta era impecabilă dacă nu dădeai motive să nu fie aşa. Dar nu asta e problema, de fapt. Alta e: tu în lumea asta vrei să-ţi creşti copiii? În lumea în care cine spune ce crede ia amendă? În lumea în care cei răi înving? Asta e dorinţa ta pentru ei? Mi se pare mai nasol să gândeşti aşa decât să fii criticată atunci când greşeşti. Oricât de neplăcută ar fi critica aia...", adaugă, pe Facebook, Carmen Dumitrescu, una din cele două fondatoare ale publicaţiei Liber în Teleorman.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor