Cristian Ghinea: Au inventat geniile fiscale Olguţa şi Vîlcov un impozit SF nemaivăzut

Fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea a atras atenţia că, prin aşa-numitul "impozit pe gospodărie", se încearcă practic desfiinţarea cotei unice.
Cristian Ghinea (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
27.04.2017

Uimitor câţi oameni discută despre "impozit pe gospodărie" ca şi cum ar fi ceva nou. De fapt, discuţia este între cota unică şi vechiul sistem de impozit progresiv, care pedepseşte munca, a remarcat, pe pagina sa de Facebook, fostul ministru tehnocrat al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

"Au inventat geniile fiscale Olguţa şi Vîlcov un impozit SF nemaivăzut. De fapt, readuc în România vechiul sistem unde, cu cât munceşti mai mult, statul îţi cere un procent mai mare din venituri, apoi îţi cere chitanţe ca să îţi dea ceva înapoi", a precizat Ghinea.

Fostul ministrul, în prezent deputat USR, a subliniat că impozitul este de un singur fel: pe venituri.

"Dacă plăteşti procent fix pe cotă unică e şi drept (câştigi mai mult, plăteşti mai mult ca sumă) şi eficient. Dacă plăteşti progresiv, statul te penalizează pentru că munceşti şi în plus e complicat de aplicat", a punctat Ghinea.

În opinia deputatului, orice altă denumire e vorbărie goală.

"Reinventează cuvinte ca să nu fie evident ce fac: desfiinţează cota unică. Să o apărăm!", a adăugat Ghinea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor