Crima din Dristor. Petiţie pentru instalarea de scuturi anti-suicid la metrou lansată pe internet

O tânără şi-a pierdut viaţa la metrou, împinsă în faţa trenului. O alta a fost cât pe ce să aibă aceeaşi soartă. Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, cetăţenii cer ca în staţii să fie montate scuturi antisuicid.
Staţia de metrou Piaţa Victoriei. Călătorii "protejaţi" de accidente cu benzi portocalii.
Staţia de metrou Piaţa Victoriei. Călătorii "protejaţi" de accidente cu benzi portocalii. (Epoch Times)

În urma crimei din statia Dristor, unde o tânără a fost împinsă pe liniile de metrou, pe internet a fost lansată o petiţie pentru dotarea staţiilor cu scuturi antisuicidale, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Iniţiatorii petiţiei atrag atenţia că astfel s-ar putea preveni inclusiv numeroasele cazuri de suicid.

Respectivele scuturi ce pot fi văzute deja în staţiile de metrou din străinătate sunt practic nişte panouri transparente, lungi cât ţine peronul, cu uşi care se deschid doar când trenul este în staţie. Acestea opresc persoanele să ajungă pe zona de rulare a metroului împiedicând tentativele de suicid/omoruri sau accidente.

"În urma nenumăratelor cazuri de suicid/accidente din staţiile de metrou ale capitalei şi tentativei de omor şi omor din staţia Dristor dorim următoarele:

Scuturi ANTI-SUICID/ACCIDENTE la metrou camere de supraveghere performante montate în toate staţiile.

Dacă nu este posibil din cauze financiare montarea scuturilor, atunci montarea unor senzori în dreptul staţiilor pentru a opri curentul şi metroul în tunel când detectează mişcare de pe peron în direcţia zonei de rulare a trenului", se arată în textul petiţiei.

De asemenea, prin petiţie se cere şi montarea mai multor camere de supraveghere performante cu rezoluţie mare pentru identificarea cât mai uşoară a persoanelor periculoase ce atentează la bunurile şi viaţa călătorilor.

La primele ore ale dimineţii de joi, petiţia strânsese peste 12.200 de semnături.

Reamintim că marţi seara, o tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost împinsă în faţa trenului ce intra în statie de o femeie, aparent bolnavă psihic. Anterior, criminala încercase să împingă o altă tânără în faţa metroului, la staţia Constantin Georgian, însă aceasta a reuşit să scape. Nu acelaşi noroc l-a avut şi victima de la Dristor. Ajunsă pe linii, fata a încercat să-şi salveze viaţa, căţărându-se înapoi pe peron. A fost lovită însă cu piciorul în cap de ucigaşă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne