Copiii care dorm mai mult tind să nu devină adolescenţi obezi

Fetiţă
Fetiţă (pixabay.com)

Preşcolarii care merg la culcare la ora 20.00 sunt mult mai puţin susceptibili să devină adolescenţi obezi decât cei care merg la culcare mai târziu. Şcoala de Sănătate Publică de la Universitatea din Ohio a ajuns la această concluzie după ce a studiat aproape 1.000 de copii, relatează studiul publicat în Journal of Pediatrics preluat de situl web republica.com.

"Este foarte important ca părinţii să stabilească o rutină pentru a trimite copii la culcare", explică Sarah Anderson, autorul principal al studiului şi profesor de epidemiologie. "Stabilirea acestei rutine de mers la culcare la o oră rezonabilă, în afară de faptul că reduce riscul de boli la copii, are efecte pozitive asupra comportamentului lor, în dezvoltarea socială, emoţională şi cognitivă", spune Anderson.

Obezitatea infantilă

Obezitatea generează probleme de sănătate foarte importante la copii, inclusiv diabet şi boli de inimă. Anderson şi coautorii studiului au urmărit 977 de copii născuţi sănătoşi, în zece state din Statele Unite ale Americii. Au împărţit ora de mers la culcare pentru preşcolari în trei categorii: cei care mergeau la culcare la ora 20:00 sau mai devreme, cei care se culcau între 20:00 şi 21:00, şi cei care mergeau la culcare după această oră. În 1995, anul în care a început studiul, copiii testaţi aveau 4 ani. Atunci au declarat mamele lor, aproximativ, la ce oră mergeau copiii la culcare în fiecare zi.

Ani mai târziu, cercetătorii au asociat ora de culcare a copiilor de vârstă preşcolară cu obezitatea din adolescenţă. Toţi copiii aveau în acel moment vârste cuprinse între 15 sau 16 ani. Iar rezultatele au fost palpabile: numai unul din zece copii, care au mers la culcare înainte de ora 20:00, era un adolescent obez, în comparaţie cu 16% dintre cei care au mers la somn în intervalul de mijloc şi 23% din cei care s-au dus la culcare mai târziu, atunci când erau micuţi.

Prin urmare, a fost stabilită o legătură puternică între obezitate şi ora de culcare. De asemenea, ei au realizat că printre copiii care au mers la culcare mai târziu, se aflau de obicei cei de rasă albă care trăiau în gospodării cu venituri mici.

Importanţa rutinei

Anderson subliniază importanţa stabilirii unei rutine de somn pentru copii. „Când părinţii sau fraţii mai mari trebuie să se ridice să meargă la locul de muncă sau la şcoală, copiii mici tind, de asemenea, să se scoale”, spune ea. Prin urmare, este important să trimitem copiii la culcare mai devreme. „Asta nu înseamnă că trebuie să meargă la culcare pe moment, dar se stabileşte o rutină care face mai constant somnul la copii”.

Recomandarea de a trimite copiii mici la culcare devreme poate ajuta la prevenirea obezităţii, de aceea tot mai mulţi pediatri vorbesc părinţilor despre importanţa somnului pentru starea generală de sănătate a copiilor. Majoritatea copiilor sunt 'programaţi' biologic să meargă la culcare înainte de ora 21:00, dar sunt puţini cei care o fac înainte de această oră. Anderson şi echipa sa reaminteşte de asemenea că o bună alimentaţie şi o activitate fizică adecvată a copiilor sunt factori la fel de importanţi care îi pot ajuta să doarmă mai bine şi la o oră rezonabilă.