Chile: Percheziţii la birouri ale Bisericii Catolice, într-o anchetă privind abuzuri sexuale

Poliţia din Chile a recuperat documente din birouri ale Bisericii din oraşele Santiago şi Rancagua. Investigaţia implică 14 preoţi acuzaţi de abuzuri sexuale comise împotriva minorilor.
Preotul pedofil Fernando Karadima din Chile
Preotul pedofil Fernando Karadima din Chile (Vladimir Rodas/AFP/Getty Images)

Autorităţile din Chile au efectuat, miercuri, percheziţii la unele birouri ale Bisericii Romano-Catolice din două oraşe, căutând documente şi rapoarte de investigaţii care ar putea avea legătură cu un scandal privind abuzuri sexuale comise împotriva minorilor, care continuă să zguduie Biserica Catolică din Chile şi care a generat o scuză oficială din partea Papei Francisc.

Percheziţia a avut loc în capitala Santiago şi în oraşul învecinat Rancagua. Procurorul Emiliano Arias a confirmat cele două raiduri, afirmând că este mulţumit de rezultatul acestora, potrivit Deutsche Welle.

“În Chile, cu toţii suntem supuşi justiţiei”, a declarat Arias.

El a adăugat că percheziţiile nu reprezintă “o investigaţie împotriva Bisericii Catolice”, ci o investigaţie cu privire la rapoartele privind abuzuri sexuale comise împotriva minorilor de membri ai bisericii.

Arhiepiscopul de Santiago, Cardinalul Ricardo Ezzati, a confirmat faptul că oficiali ai bisericii au furnizat autorităţilor toate informaţiile cerute. El a adăugat că membrii instituţiei vor fi “disponibili pentru a coopera cu sistemul de justiţie civilă”.

Scandalul

Scandalul care a zguduit Chile în ultimele luni are în centru acuzaţii privind abuzuri sexuale comise împotriva minorilor de cel puţin 14 preoţi. Un raport media din Chile a dezvăluit că preoţii au format un grup, pe care l-au numit “Familia”, care a urmărit în mod activ relaţiile sexuale cu copii minori şi posibil cu prostituate.

Câţiva membri ai conducerii Bisericii din Chile, inclusiv fostul episcop Juan Barros, au fost acuzaţi de victime că au ignorat şi au muşamalizat abuzurile comise ani de zile împotriva unor copii de către preotul pedofil Fernando Karadima în anii 1980 şi 1990.

Papa Francisc a fost implicat în scandal când l-a apărat pe Barros în timpul călătoriei pe care a efectuat-o în Chile în luna ianuarie. Papa l-a numit pe Barros în funcţia de episcop al oraşului Osorno în 2015, în ciuda faptului că acuzaţiile împotriva acestuia erau deja publice.

În cele din urmă, Francisc şi-a rectificat poziţia şi Karadima a fost suspendat pe viaţă de către Vatican din cauza acuzaţiilor privind molestarea copiilor. Barros a fost unul dintre cei trei episcopi ale căror demisii Papa Francisc le-a acceptat luni.

Într-o scrisoare trimisă cetăţenilor din Chile luna trecută, suveranul pontif şi-a exprimat “regretul” faţă de faptul că Biserica Catolică a eşuat “să asculte şi să reacţioneze la timp” la abuzurile sexuale de care au fost acuzaţi membri ai bisericii.

Începând cu anul 2000, aproximativ 80 de preoţi catolici au fost raportaţi autorităţilor din Chile pentru presupuse abuzuri sexuale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe