Cherecheş, trimis în judecată într-un nou dosar. E acuzat că a agresat un consilier USR: "Eşti un prost, un jegos"

Catalin Chereches (Europol, Facebook)
Ana Ion
10.05.2024

Cătălin Cherecheş, fostul primar al Municipiului Baia Mare, riscă o nouă condamnare. El este acuzat de purtare abuzivă, după ce şi-a vărsat nervii pe un consilier local, relatează Fanatik.ro.

Parte vătămată în acest dosar este fostul consilier USR Bogdan Hodorogea, în prezent candidat la Primăria Baia Mare din partea SOS România. Tribunalul Maramureş a respins contestaţia fostului primar al municipiului Baia Mare referitoare la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală într-un dosar de purtare abuzivă.

După decizia judecătorului de cameră preliminară, procesul lui Cătălin Cherecheş poate să înceapă. Dacă va fi găsit vinovat pentru purtare abuzivă, fostul edil se poate alege cu o nouă pedeapsă cuprinsă între o lună şi şase luni de închisoare sau cu o amendă.

Scandalul dintre Cherecheş şi Hodorogea s-a petrecut la data de 9 decembrie 2021, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Maramureş, în cadrul căreia Cherecheş spera să obţină o rectificare a bugetului general al Municipiului Baia Mare. Disputa politică s-a transformat imediat într-un scandal, după ce Hodorogea i-a reproşat preşedintelui Consiliului Judeţean că îi acordă prea multă libertate primarului, care ”poate să vorbească ce are el chef şi când are chef”.

”M-aţi rugat să părăsesc şedinţa?”, l-a întrebat Cherecheş.

”Nu faceţi dumneavoastră regulile, sunteţi invitat aici”, l-a înfruntat consilierul.

Potrivit stenogramelor de şedinţe, Bogdan Hodorogea a continuat să-l şicaneze pe Cherecheş, motivând că nu înţelege urgenţa care a justificat convocarea unei şedinţe extraordinare. Mai mult, acesta l-a acuzat pe edil că favorizează o anumită firmă care urma să efectueze lucrări de deszăpezire. Acela a fost momentul în care Cătălin Cherecheş a izbucnit

”Mă, tu eşti normal la cap? Eşti nebun la cap? Băi fraierule, n-ai înţeles nimica, eşti un nemernic, eşti un prost, eşti un nesimţit, eşti un jegos”, a urlat primarul Cherecheş.

Ieşirea nervoasă a edilului a fost amendată de preşedintele de şedinţă, care l-a dojenit cu blândeţe, considerând că jignirile s-au încadrat în sfera afirmaţiilor politice. ”Stimaţi colegi… Rog să vă formulaţi cuvintele în aşa măsură încât să fie cât mai diplomate (…) fără acuze de partid”, a spus preşedintele.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor