Cetăţenii fac reformă electorală de Ziua Drepturilor Omului. Victor Ciorbea somat să sesizeze CCR (Video)

De Ziua Drepturilor Omului, reprezentanţi ai societăţii civile i-au cerut Avocatului Poporului să acţioneze în direcţia deschiderii scenei politice pentru cetăţenii care vor să aducă o schimbare în bine în viaţa cetăţii.
George Epurescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
10.12.2015
Se încarcă player-ul...

Reprezentanţii mai multor ONG-uri au depus joi, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, la Avocatul Poporului o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale pe tema legii alegerilor locale.

Nemulţumiţi că principalele revendicări ale protestelor anti-sistem din noiembrie - precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin - au fost şterse din programul de guvernare, reprezentanţii societăţii Civile i-au cerut lui Victor Ciorbea să susţină în faţa judecătorilor CCR neconstituţionalitatea prevederilor legii 115/2015, astfel încât "barierele artificiale" puse în calea accesului unor oameni oneşti la funcţiile publice să poată fi înlăturate.

Scrisoarea depusă la Avocatul Poporului a fost semnată de reprezentanţi ai Asociaţiei România Fără Ei, Fundaţiei Eco-Civica, Asociaţiei România Vie, Asociaţiei Mişcarea de Rezistenţă de la Pungeşti şi de 30 de cetăţeni.

"Societatea românească a arătat că sistemul politic a pierdut contactul cu alegătorii şi nu mai reprezintă interesele cetăţeanului. Convulsiile sociale din ultimii 3 ani au arătat că între societate şi reprezentanţii săi în plan politic există o prăpastie ce pune în pericol stabilitatea statului. Mişcările de stradă ce au culminat în luna noiembrie 2015 au solicitat eliminarea barierelor artificiale impuse la fiecare nou ciclu electoral pentru a bloca accesul la politică pentru cetăţeni oneşti, care nu aparţin unor grupuri de interese ilegitime ce domină viaţa politică şi administraţia publică centrală şi locală.", se precizează în scrisoarea adresată lui Ciorbea.

Printre cele mai mari nemulţumiri ale semnatarilor scrisorii se numără alegerea primarilor într-un sigur tur de scrutin, faptul că nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier, pragul electoral prea mare pentru consilieri, toate acestea fiind reglementate de legea 115/2015.

"Am venit la Avocatul Poporului pentru a-i cere ca unică autoritatea în această ţară care mai poate sesiza Curtea Constituţională, să pună pe masa CCR revendicările esenţiale ale mişcărilor de protest din luna noiembrie, şi anume, primarii să fie aleşi din două tururi, pragul electoral să rămână la nivelul coeficientului de reprezentare, să se elimine aceasta barieră suplimentară pusa oamenilor oneşti care vor să vină în funcţii de reprezentare şi de administrare şi să permită o gama cât mai largă de modalităţi de participare în alegeri cum ar fi de exemplu o listă de independenţi.", a declarat George Epurescu, preşedinte România fără Ei.

O delegaţie a semnatarilor apelului a fost primită de Avocatul Poporului, discuţia nefinalizându-se însă cu un răspuns concret.

"Victor Ciorbea a precizat că în principiu instituţia nu prea a atacat chestiuni de legislaţie electorală asupra cărora există consensul partidelor explicit sau implicit, dar că au existat totuşi vreo două excepţii în ultimul timp. La rândul nostru, am explicat de ce ar trebui să se dea curs cererii noastre şi că noi am venit la instituţia care reprezintă cetăţenii, nu doar clasa politică.", a adăugat avocatul Alexandru Surcel, reprezentantul Asociaţiei România Vie, precizând că Ciorbea a rămas să se decidă dacă va da curs cererii lor sau nu.

În cazul în care Victor Ciorbea nu va da curs solicitării primite şi va refuza să sesizeze CCR, ONG-urile vor acţiona în instanţă, contestând refuzul acestuia în contencios administrativ, a adăugat George Epurescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor