Cele mai frumoase locuri din Zakynthos - insula grotelor albastre şi a ţestoaselor Caretta

Plaja Navagio
Plaja Navagio (Facebook)

Nu există top al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă la nivel mondial care să nu includă şi o insulă din Grecia. Una dintre ele este Zakynthos, o insulă bogată în atracţii turistice, unde aveţi multe locuri de vizitat şi multe lucruri de făcut în timpul sejurului dumneavoastră.

Insula are propriul său aeroport, Aeroportul Internaţional Dionysios Solomos, situat în sudul insulei, în apropierea staţiunilor Kalamaki şi Laganas, fiind conectat prin zboruri frecvente cu alte aeroporturi greceşti şi numeroase chartere turistice.

Supranumită “Veneţia sudului” sau “Floarea Levantului”, a treia ca mărime dintre insulele ionice, şi cea mai sudică, Zakynthos este renumită în primul rând pentru plajele sale largi, cu nisip fin, dar şi pentru vegetaţia luxuriantă bogată în plantaţii de măslini, de citrice şi păduri de pini, sau pentru fauna rară a cărei emblemă o reprezintă ţestoasele Caretta Caretta, protejate prin lege.

Pe lângă frumuseţile naturale, insula oferă turiştilor pasionaţi de redescoperirea trecutului, posibilitatea de a pătrunde în tainele civilizaţiei bizantine de odinioară.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Plaja Navagio

Cea mai faimoasă atracţie din insulă, pe care nu trebuie să o rataţi, este plaja Navagio, o plajă pitorească, minunată, pe coasta de nord a insulei.

Plaja Navagio, în trecut numită Agios Georgios, în prezent cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach (Plaja epavei sau Plaja naufragiului) sau Smugglers’ Cove (Golful contrabandiştilor), este cotată ca una dintre cele mai frumoase plaje din lume, fiind simbolul insulei Zakynthos şi chiar al Greciei, poate doar imaginile din Santorini să o depăşească în popularitate.

Plaja Navagio se află într-un golfuleţ în partea de nord-vest a insulei, într-o zonă destul de puţin populată şi pare, mai degrabă, o frântură de rai, izolată de restul civilizaţiei, de care doar cei privilegiaţi au şansa să se bucure. Plaja nu este accesibilă decât cu vaporul, dar asta nu împiedică mii de turişti să se aventureze în acest colţ ascuns de lume pentru a se delecta măcar câteva minute cu imaginea incredibilă a stâncilor uriaşe, a plajei cu nisip fin şi a albastrului transparent al apei mării.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Epava de pe plajă

O altă atracţie a plajei Navagio, pe lângă imaginea de vis oferită de natură, este epava vasului scoţian Panagiotis. Construită în Scoţia în anul 1937, nava şi-a schimbat numele de mai multe ori de-a lungul timpului, sfârşind prin a deveni Panagiotis, un vas al contrabandiştilor de ţigări şi al mafioţilor italieni. Nimeni nu ştie exact cum a ajuns această navă pe plajă, deşi legendele nu au întârziat să apară.

Unele voci susţin că nava a eşuat în timpul unei urmăriri cu navele pazei de coastă greceşti, ulterior echipajul dispărând fără urmă. O altă variantă a poveştii susţine că nava a fost scufundată în apropierea ţărmului de aceeaşi pază de coastă, valurile aruncând-o apoi pe ţărm. Ultima, şi poate cea mai puţin romanţioasă poveste, spune că ministrul turismului grec din anii '80 a dat ordin ca epava să fie adusă special pe această plajă pentru a atrage cât mai mulţi turişti.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Grotele albastre

Situate în partea de nord a insulei, în zona Capului Schinari, Grotele albastre reprezintă de fapt o formaţiune geologică neobişnuită, care creează un peisaj marin inconfundabil, atât prin forma stâncilor, cât şi prin albastrul intens al apei, vizibil mai ales în lumina pură a dimineţii. Cea mai mare este Grota Kianoun, la care se poate ajunge uşor cu barca, din portul St. Nicholas.

Pot fi explorate în cadrul unor tururi organizate, sau pe cont propriu, cu barca. Unele dintre ele pot fi vizitate din barcă, dar pentru altele este nevoie de costum special de scufundări. Numele lor provine de la lumina albastră care se reflectă din apă în interiorul peşterilor. Grotele au diverse forme, cu arcade, pe sub care pot trece micile ambarcaţiuni.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Muzeul Bizantin

Deschis publicului din 1960, muzeul a fost construit după cutremurul din 1953 şi organizat după planurile academicianului Manolis Hadzakis. Muzeul se află în Piaţa Solomon şi adăposteşte o impresionantă colecţie de icoane, precum şi numeroase picturi cu teme religioase, datând din perioada post-bizantină.

De asemenea, în muzeu se află o machetă a oraşului Zakynthos, aşa cum arăta el la jumătatea secolului al XX-lea, executată de artistul Yanni Manesi între 1972 – 1986.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Fortăreaţa veneţiană

Fortăreaţa este un edificiu plin de istorie. Amplasată pe locul în care, conform documentelor istorice, se afla vechea citadelă a insulei (Psophida), Fortăreaţa veneţiană a fost ridicată în 1646 de către inginerii veneţieni, ajutaţi de constructori autohtoni. Tot în acea perioadă a fost pavată şi strada principală (Strada Giustiniana).

Edificiul a devenit obiectul unui program de conservare instituit de englezi în 1812. Din 1970, toată zona a fost inclusă într-un program de consolidare, fiind descoperite aici, în urma săpăturilor arheologice, construcţii ridicate între secolele al XI-lea şi al XVIII-lea vizibile astăzi, datorită programelor de conservare implementate în zonă.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Plaja Gerakas

Se află la aproximativ 18 km de Zante, în sudul insulei şi este bine semnalizată. Este unul dintre locurile unde ţestoasele Caretta Caretta vin pe timpul verii şi îşi depun ouăle. Plaja are un regim juridic special, fiind interzisă aşezarea cearceafurilor de plajă sau a umbrelelor în afara locurilor marcate. Activiştii de mediu veghează la respectarea acestor reguli şi împart pliante de informare tuturor vizitatorilor.

Gerakas face parte din Parcul Naţional Marin alături de alte plaje de pe insulă. Dacă ajungeţi cu maşina, veţi regăsi o parcare destul de mare alături de un magazin şi câteva terase. Apoi, înainte să coborâţi treptele pentru a ajunge pe plajă (nu vă speriaţi, nu sunt multe), veţi primi un pliant informativ despre Caretta Caretta şi alte informaţii utile. Priveliştea de sus este superbă! Vi se vor aşterne în faţa ochilor o plajă lată cu nisip şi multe cuiburi ale broscuţelor, amenajate de cei ce le protejează, după ce acestea îşi depun ouăle.

Intrarea în mare este foarte lină, iar apa este extrem de limpede. Peştişori mici vor veni să vă ciupească de picioare, dar nu vă speriaţi pentru că nu vă fac nimic rău.

În partea dreaptă a plajei se găseşte o zonă cu roci ascuţite de culoare alb-gri, care îţi dă impresia unui peisaj selenar, de unde şi denumirea dată de unii - Valea Lunii.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Muzeul Dionysos Solomos

Reconstruit în 1957, Muzeul care poartă numele poetului naţional al Greciei este de fapt un adevărat muzeu al literaturii din Zakynthos.

Aici sunt îngropaţi poeţii Dionysos Solomos şi Andreas Kalvos, ale căror manuscrise sunt păstrate într-una dintre încăperi. De asemenea, muzeul adăposteşte o serie de obiecte personale şi manuscrise ale altor figuri importante ale culturii din Zakynthos.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Marathonissi

Marathonissi (The Turtle Shaped Islet) sau Insula ţestoaselor, având ea însăşi forma unei ţestoase, este o insuliţă aflată în partea de sud-vest a Zakynthos-ului. În prezent insula nu mai este locuită de oameni, însă a fost locuită până în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Insula are două plaje: o plajă mai mare cu nisip şi pietriş, unde-şi depun ouăle ţestoasele Caretta caretta, şi una mai mică cu pietriş care comunică prin apă cu nişte grote foarte frumoase.

La Marathonissi se poate ajunge fie în cadrul unei croaziere organizate în jurul insulei sau în zona golfului Laganas, fie prin închirierea unei bărci la preţ de 70 de euro plus benzina, Limni Keri fiind cea mai apropiată localitate din Zakynthos.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Capul Skinari

O zonă deosebită o reprezintă Capul Skinari, aflat în partea cea mai nordică a insulei Zakynthos, la 38 de km de Zante Town. Totodată, este cel mai apropiat punct de plecare către Blue Caves (Grotele Albastre). Peisajele de la Capul Skinari vă vor tăia respiraţia oferind o imagine cu o mare de un albastru ameţitor.

Aici turiştii pot admira două tradiţionale mori de vânt, restaurate şi transformate în apartamente de închiriat, se pot răcori la terasa cafenelei de lângă mori, pot servi masa la taverna Faros din apropiere, se pot bronza şi relaxa pe terasele special amenajate cu şezlonguri sau înota în apele limpezi, zona fiind foarte bună pentru snorkeling. Există amenajată şi o platformă de unde se pot face sărituri în apă. Urmând scările care coboară de la morile de vânt, se ajunge la unul din locurile de îmbarcare către Blue Caves sau Navagio.

Tot la Capul Skinari poate fi admirat un superb far construit în 1896, care este încă activ, ajutând traficul maritim dintre Zakynthos şi Kefalonia.

Coborând de pe colina unde se află farul, se ajunge la nişte ruine şi scările care conduc către cel de-al doilea punct de îmbarcare către Blue Caves sau Navagio.

Cele mai frumoase locuri din Zakynthos. Porto Limnionas

Porto Limnionas se află la o distanţă de 25 de km de Zante Town, în apropierea satului Agios Leon, şi este un fiord cu maluri abrupte, din stâncă acoperită cu ceva vegetaţie, şi ape limpezi, albastre, dar adânci, perfecte pentru scufundări sau snorkeling. Porto Limnionas este, totodată, şi un port pentru ambarcaţiuni mici.

Malul abrupt este sculptat în trepte, fiecare fiind locul ideal pentru a poziţiona şezlonguri şi umbreluţe. Intrarea în mare se face brusc, la început apa având aproximativ 4 – 6 m adâncime, apoi fiind din ce în ce mai adâncă. Apa este mai rece decât în alte zone ale insulei datorită unui izvor de apă dulce care îşi are gura de vărsare în imediata apropiere. Se poate înota până la câteva grote aflate în apropiere.

Insula Zakynthos este adorată de turişti în special datorită plajelor superbe care şi-au păstrat frumuseţea naturală, iar dacă o alegeţi ca destinaţie de vacanţă, neapărat să faceţi un tur cu vaporul în jurul insulei pentru a vedea impresionanta coastă şi privelişti care vă vor tăia respiraţia. Nu rataţi apusul unic de soare de pe pe insulă în staţiunea Keri, încercaţi snorkeling sau scufundări în apropierea coastelor insulei şi veţi fi înconjurat de o bogată varietate de plante şi animale marine, de la bancuri de peştişori minusculi şi melci acvatici, până la ţestoase uriaşe şi crabi uluitori.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.