Cazul Colectiv. Ponta, Raed Arafat şi Nicolae Bănicioiu, reclamaţi la Parchet

La un an de la incendiul din Colectiv - dramă ce a lăsat în urmă 64 de morţi şi care a dus la schimbarea unui Guvern - părinţii a două victime au depus plângeri penale împotriva fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi a lui Raed Arafat.
Loredana Diacu
08.11.2016

alte articole

Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morţi în spitale după incendiul de la Colectiv (Epoch Times România)
Loredana Diacu
08.11.2016

Nemulţumiţi de modul în care a fost instrumentat dosarul Colectiv, Eugen Iancu şi Jean Chelba - părinţii a doi dintre tinerii decedaţi în urma devastatorului incendiu ce a îndoliat ţara în urmă cu un an - au depus, marţi dimineaţă, plângeri penale vizând mai multe persoane care erau în Guvern în octombrie 2015, printre care fostul premier Victor Ponta, secretarul de stat Raed Arafat, fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, relatează News.ro. Plângerea penală, depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte a fost semnată de 50 de persoane.

Eugen Iancu, tată al unui băiat care a scăpat cu viaţă din Colectiv pentru a muri apoi în spitalul "Sf. Ioan" şi preşedinte al Asociaţiei Colectiv GTG 3010, a declarat, la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că sesizarea este îndreptată împotriva tuturor celor care au acţionat după incendiul din Colectiv, "în intervenţia care se ştie că a fost o catastrofă".

"Vrem să se continue anchetele. Avem procese, avem anchete cu ceea ce s-a întâmplat până la uşa Colectiv, cine e de vină şi de ce a luat foc. Noi vrem să continuăm, copiii noştri au murit în spitale, au murit din cauza tratamentelor, din cauza refuzului de a fi trimişi în afară. Vedem acum că un ministru de atunci spune că el este dentist, nu ştia ce să facă, l-au sfătuit medicii, deci medicii trebuie să ne spună dacă sunt ei de vină sau toată conducerea. Plângerea noastră e împotriva tuturor celor care au acţionat după ieşirea din incendiu, intervenţie care, ştiţi foarte bine, a fost o catastrofă, refuzul de a fi trimişi în străinătate şi faptul că au murit copiii noştri din cauza condiţiilor din spital şi a nepriceperii", a declarat Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în incendiul din clubul bucureştean, de pe 30 octombrie 2015.

Reamintim că 64 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma incendiului care a cuprins clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015. 27 de tineri au murit chiar în noaptea incendiului, ucişi de flăcări şi de fum, în timp ce restul şi-au pierdut viaţa în spitale din România şi din străinătate. De-a lungul anului ce a trecut, părinţii victimelor au acuzat autorităţile că nu au gestionat bine situaţia, că au muşamalizat problemele din spitalele româneşti şi că au tergiversat transferarea în străinătate a copiilor lor.

Reamintim că locul dramei - Colectiv - nu avea autorizaţie de la pompieri, motiv pentru care doi foşti ofiţeri ISU care au permis funcţionarea Clubului, deşi acesta nu întrunea condiţiile de securitate, au fost deferiţi instanţei.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor