Camelia Bogdan despre decizia CCR privind OUG 13: "Este posibil ca şi CCR să imixtioneze în actul de justiţie"

Prin însăşi afirmaţia că DNA a perturbat activitatea Guvernului când a decis să ancheteze OUG 13, CCR poate imixtiona în actul de justiţie, explică Bogdan.
Loredana Diacu
28.02.2017

alte articole

Judecătoarea Camelia Bogdan (Freedomhouse.ro)
Loredana Diacu
28.02.2017

Cunoscută opiniei publice drept judecătoarea care l-a trimis după gratii pe Dan Voiculescu, Camelia Bogdan a afirmat marţi, cu privire la decizia prin care CCR a susţinut că DNA a perturbat activitatea Guvernului anchetând OUG 13, că şi Curtea Constituţională este posibil să imixtioneze în actul de justiţie prin însăşi această afirmaţie.

"Depinde dacă şi CCR nu imixtionează prin această afirmaţie. Nu am văzut comunicatul, dar este posibil ca şi CCR, prin această afirmaţie, să imixtioneze în actul de justiţie, deoarece, dacă există suspiciunea rezonabilă că anumite persoane săvârşesc infracţiuni, chiar şi prin activitatea de legiferare, aceste aspecte trebuie lămurite de organele de urmărire penală", a declarat Camelia Bogdan, citată de Agerpres, la intrarea în sediul CSM.

Întrebată dacă în urma deciziei pronunţate de CCR procurorii mai pot să ancheteze legalitatea actelor normative emise de Guvern, Camelia Bogdan a declarat că "nu este prima dată când se fură prin lege".

"În acest caz obiectul legiferării a avut o altfel de activitate, dar există legi prin care s-au şifonat bani de la bugetul de stat, au fost date în considerarea calităţii anumitor persoane, nu este prima dată când se întâmplă în România. (...) Dacă se constată, spre exemplu, că se încearcă dezincriminarea unei infracţiuni de către o persoană care este iniţiatorul unui proiect de lege, a unui cod în favoarea unei persoane apropiate şi face demersuri, acest lobby, acest trafic de influenţă, bineînţeles. Dar chiar dacă se face prin lege trebuie încurajată anchetarea acestor situaţii", a declarat judecătoarea.

Reamintim că, luni, Curtea Constituţională a constatat că prin anchetarea OUG 13, DNA a perturbat activitatea Guvernului şi relaţiile care trebuie să existe între cele trei autorităţi - judecătorească, executivă şi legislativă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor