Bodog: Achiziţiile de medicamente vor fi făcute centralizat, de Ministerul Sănătăţii

Achiziţia de medicamente se va face, începând din 2018, centralizat, de către ministerul condus de Florian Bodog.
Florian Bodog
Florian Bodog (Florin Chirilă/Epoch Times România)

Începând de anul viitor, toate procedurile de achiziţii pe medicamente, dezinfectanţi şi servicii ale spitalelor din ţară vor fi derulate la nivel central, prin ministerul Sănătăţii, a declarat vineri, la Deva, ministrul de resort, Florian Bodog.

Ministrul a precizat că a transmis deja adrese direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor din ţară pentru a le informa despre noul mod de lucru şi a susţinut că scopul principal al achiziţiei centralizate este acela de a contracta medicamente şi servicii la un preţ cât mai mic.

"Toate procedurile de achiziţie pe medicamente, pe dezinfectanţi, pe servicii vor fi făcute centralizat de către Ministerul Sănătăţii şi am solicitat spitalelor, în situaţia în care îşi încheie contracte, din acest moment, pe absolut orice serviciu, să aibă clauză suspensivă pentru ca în momentul în care ministerul încheie procedurile de achiziţie să poată beneficia de preţurile pe care vom obţine noi", a declarat Bodog, citat de Agerpres.

Florian Bodog a mai declarat că au fost încheiate deja procedurile pentru mai multe categorii de antibiotice şi medicamente folosite în tratamentul bolnavilor de cancer.

"Am încheiat deja procedura pentru 20 de denumiri comune internaţionale pe antibiotice şi suntem în fază de semnare a documentelor, este încheiată procedura şi pentru 20 de molecule pe oncologie. Le luăm treptat, luăm cele mai mari consumatoare de resurse ale spitalelor. Ne dorim ca prin aceste proceduri naţionale să obţinem economii importante, pe de o parte, iar pe de altă parte vom da posibilitatea spitalelor mici, care cumpără cantităţi mici de medicamente şi care nu au nevoie de atât de multe servicii, să beneficieze de aceste servicii şi de medicamente la acelaşi preţ pe care îl au spitalele mari, crescând astfel posibilitatea de a se încadra în buget şi de a avea mai multe medicamente, de a acorda îngrijiri mult mai bune pacienţilor. Este un deziderat pe care îl avem şi pe care îl vom face în anul următor", a declarat Bodog.