Blandiana: E o neruşinare fără limită în Parlament! Transformă justiţia într-o servitoare a politicii

Scriitoarea Ana Blandiana s-a arătat revoltată de modul în care majoritatea PSD-ALDE, ajutată de UDMR, încearcă în aceste momente în Parlament să "distrugă statul de drept din România, atât cât exista până acum".
Ana Blandiana
Ana Blandiana (Epoch Times România)

Majoritatea din Parlament se foloseşte de funeraliile Regelui Mihai pentru a distruge statul de drept şi a transforma justiţia într-o servitoare a politicii, a tras un semnal de alarmă vineri, în cadrul unui interviu acordat RFI, scriitoarea Ana Blandiana.

"Asistăm în acelaşi timp, în paralel, la istoria României, care se desfăşoară cu o viteză toxică şi care dovedeşte încă o dată ce personaj tragic este regele Mihai, care a fost tragic nu numai pentru că istoria i-a pus pe umeri poveri pe care nimeni nu le-ar fi putut duce, ci faptul că de la cinci ani până la 96 şi iată, până după moarte, până în moarte, este în permanenţă prada unor încercări de manipulări, care de cele mai multe ori reuşesc. Mă refer la ceea ce se petrece în Parlament. Este evident că tot acest extraordinar protocol al morţii este transformat într-o cortină, care trebuie să ne distragă atenţia de la faptul că în aceste momente se distruge statul de drept din România, atât cât exista până acum", a declarat Ana Blandiana.

În opinia scriitoarei, ceea ce se întâmplă acum în Parlament este "o neruşinare fără limită".

"În general, sunt un om care nu foloseşte cuvinte tari şi nici nu cunosc multe dintre ele, dar nu cunosc alt cuvânt care să exprime ceea ce se întâmplă acolo decât neruşinarea. O neruşinare fără limită, prin minciuna pe care o conţine, prin felul în care în fiecare moment se explică, cu aerul că se spun adevăruri, nişte minciuni sfruntate. Se vorbeşte de faptul că vor să depolitizeze justiţia, când în mod evident o transformă într-o servitoare a politicii. Iar faptul că nimic nu contează, că de la călcarea tuturor regulilor de funcţionare a Parlamentului, până la călcarea tuturor părerilor specialiştilor, societăţii civile, sindicatelor, nimic nu contează, în afară de interesele proprii, nici măcar interesele de partid, pentru că părerea mea este că din toată această poveste inclusiv PSD-ul pierde enorm", a subliniat Ana Blandiana.