Berlusconi ar putea reveni la putere în alegerile din 2018

Fostul premier italian Silvio Berlusconi.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi. (Getty Images)

Cancelarul german Angela Merkel şi-a oferit sprijinul, în mod surprinzător, pentru Silvio Berlusconi, care este hotărât să revină în politică cu ocazia alegerilor ce vor avea loc în Italia anul viitor.

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a socializat la un moment dat cu Angela Merkel şi cu alţi lideri mondiali în mod regulat.

El a fost forţat să demisioneze în 2011 din cauza modului în care a gestionat criza datoriei Italiei.

Şi, după ce a fost condamnat pentru fraudă fiscală în 2013, fostul premier în vârstă de 81 de ani a ieşit de pe scena politică, fiind nevoit să efectueze timp de un an muncă în folosul comunităţii la un azil de bătrâni în Milano.

De asemenea, la sfârşitul lunii noiembrie, Berlusconi, a fost chemat în instanţă, fiind acuzat de mituirea unui martor într-un proces în care era învinuit de sex cu o minoră, în 2013. Aparent, fostul premier ar fi mituit un pianist la petrecerile deochiate cunoscute sub numele de “Bunga Bunga”. Mita ar fi fost dată pentru o mărturie falsă la procesul intentat lui Berlusconi.

Iniţial Berlusconi a fost găsit vinovat că a plătit să facă sex cu o minoră şi a fost condamnat la şapte ani de închisoare, dar verdictul a fost anulat în 2014 de o instanţă de apel, care a hotărât că nu există nicio dovadă că premierul cunoştea vârsta fetei.

Acum, Berlusconi este pregătit să revină pe scena politicii italiene în cadrul alegerilor din primăvara anului următor, iar cancelarul german Angela Merkel se prezintă ca unul dintre susţinătorii săi neaşteptaţi.

În Italia vor avea loc alegeri generale în 4 martie, iar sondajele de opinie preconizează o luptă între trei forţe: coaliţia de centru-dreapta a lui Berlusconi; Mişcarea Cinci Stele (M5S), care este anti-establishment; şi o coaliţie de centru-stânga condusă de Matteo Renzi, fost premier al Italiei.

Cancelarul german Angela Merkel a discutat pentru scurt timp cu Silvio Berlusconi la o întâlnire înaintea unui summit UE ce va avea loc la Bruxelles în perioada 14-15 decembrie.

Aparent, Merkel i-a pus întrebări fostului premier italian despre viitoarea campanie electorală la alegerile generale din Italia din 2018 şi i-a urat succes.

Sprijinul cancelarului german se manifestă după câţiva ani de tensiuni între cei doi oameni politici, când Berlusconi ar fi insultat-o pe Merkel.

În autobiografia sa, Berlusconi a negat că a insultat-o, precizând: “Nu am spus niciodată aşa ceva. A fost o invenţie a unui ziar italian, creată de cineva care a dorit să îmi afecteze imaginea şi să creeze un conflict între mine şi Angela”.

Alegerile italiene din primăvara următoare par să fie scena unei reveniri politice remarcabile a lui Berlusconi, după ce coaliţia sa a obţinut rezultate bune la alegerile regionale ce au avut loc recent în Sicilia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe