Băsescu: Şefii instituţiilor de forţă au decis că poporul vrea spectacol

Respectarea drepturilor fundamentale stă la baza unei societăţi democratice şi că ele, drepturile fundamentale, nu sunt un lux, ci o condiţie obligatorie, scrie pe Facebook Traian Băsescu, acuzându-i pe şefii SRI, DNA şi ÎCCJ de slugărnicie faţă de noul preşedinte.
Traian Băsescu (Epoch Times România)
Ana Ion
07.08.2016

"În timp ce eu militez pentru o justiţie independentă, dar care respectă drepturile fundamentale, Tăriceanu şi Ponta vor o justiţie controlată politic", scrie pe Facebook fostul şef al statului, Traian Băsescu, precizând că observă o campanie "mincinoasă a gradaţilor din presă care încearcă să convingă populaţia că, în raport cu justiţia, Tăriceanu, Ponta sau Băsescu sunt totuna.

"Nu-i apăr pe corupţi, dar apăr ce am construit cu preţul a doua suspendări şi a unei opoziţii crâncene cu Parlamentul, şi, mai presus de orice, apăr statul de drept, singura soluţie ca ţara să progreseze.

Observ o campanie hotărâtă şi în acelaşi timp mincinoasă a gradaţilor din presă în a convinge că, în raport cu justiţia, Tăriceanu, Ponta sau Băsescu sunt totuna. Mai au puţin şi vor susţine în scrierile lor penibile că, de fapt, eu mi-am aranjat cu Tăriceanu suspendarea din 2007, iar suspendarea din 2012, plecând de la premisa „dogită” de sergent major executant, s-a făcut pentru că aşa m-am înţeles cu Ponta. Asta face, după mintea lor, că astăzi, eu, Tăriceanu şi Ponta să luptăm împreună împotriva Justiţiei. Cât de penibili pot fi unii gradaţi din presă.

Ce nu vor să recunoască gradaţii piaristei SRI-ului, doamna Mihaela Nicola, este că în timp ce eu militez pentru o justiţie independentă, dar care respectă drepturile fundamentale, Tăriceanu şi Ponta vor o justiţie controlată politic. ", scrie Traian Băsescu.

De asemenea, fostul preşedinte se declara nemulţumit că "gradaţii" din presă susţin că dacă există justiţie, aceasta a început să existe începând cu 2015, odată cu instalarea lui Iohannis la Cotroceni.

"Pentru ei, justiţia este aceea în care procurorii transmit presei documente acuzatoare din dosare. Pentru ei, justiţia este aceea în care oamenii sunt purtaţi cu cătuşe prin faţa televiziunilor înainte de a fi judecaţi. Pentru ei, justiţia este aceea în care acuzaţii sunt judecaţi de popor şi de tot soiul de jurnalişti şi politruci la televiziuni. Pentru ei, justiţia este aceea în care Preşedintele este nemulţumit de o hotărâre definitivă, drept pentru care slugile aprobă grăbite o cale extraordinară de atac, etc, etc.

Nu, doamnelor şi domnilor gradaţi! Este o abordare falsă şi care degradează justiţia.

Începând cu 2015, în loc să continue procesul de consolidare al justiţiei, “trei bugetari” din vîrful instituţiilor de forţă, SRI, DNA dar şi ÎCCJ, au decis că poporul vrea spectacol, şi în numele acaparării puterii de către ei înşişi şi a slugărniciei faţă de noul preşedinte au oferit spectacol.", mai adaugă liderul PMP.

În opinia fostului preşedinte, cei trei au refuzat însă să garanteze dreptul fundamental la apărare pentru cei acuzaţi de procurori, "aruncând justiţia la orizontul anilor 50."

De asemenea, cei trei s-au făcut că uită despre faptul că:

"1.Persoanele suspectate sau acuzate nu trebuie prezentate public ca şi cum ar fi vinovate, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică (vezi pasiunea pentru încătuşări cu transmisiune în direct);
2.Orice dubiu cu privire la vinovăţie trebuie interpretat în favoarea persoanei suspectate sau acuzate (nu invers, aşa cum se procedează acum);
3.Suspectul sau acuzatul au dreptul la tăcere şi de a nu se autoincrimina, iar exercitarea acestui drept nu poate fi utilizat împotriva suspectului sau acuzatului şi nu poate fi interpretat a fi o dovadă a săvârşirii infracţiunii.

PS – nu vă enervaţi, sunt doar cîteva percepte obligatorii care condiţionează dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Desigur, într-un stat de drept.", adaugă fostul preşedinte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor