Băsescu: "Cel mai bun profil de premier sunt eu!"

Traian Băsescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
21.07.2016

"Cel mai bun profil de premier sunt eu", a declarat fostul preşedinte Băsescu, în contextul în care noul său coleg, fostul preşedinte UNPR Valeriu Steriu, a afirmat că Dacian Cioloş are un profil bun de prim-ministru, relatează ziare.com.

Potrivit sursei citate, liderii celor două partide care au fuzionat marţi au făcut declaraţii privind viitorul premier al României, context în care Steriu a afirmat că Cioloş ar putea fi o soluţie de premier, pe motiv care că are profilul necesar şi este un model bun.

Întrebat dacă Cioloş ar putea fi susţinut pentru această funcţie de PMP, Valeriu Steriu a răspuns: "Am spus că, dacă ideile converg, idei care vor izvorî din programul nostru de guvernare, care se vor putea asocia în aceeaşi gândire, sunt foarte multe posibilităţi să existe şi această variantă".

La rândul său, Băsescu a răspuns: "Pot să fiu de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu".

Reamintim că PMP-ul lui Băsescu a înghit recent UNPR, partid condus până nu demult de Gabriel Oprea. Steriu a explicat că motivul pentru care a preferat PMP-ul PSD-ului şi PNL-ului este că ultimele două nu au oferit formaţiunii sale respectul meritat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor