Banca Naţională a Moldovei va publica doar sinteza investigaţiei raportului Kroll 2

Documentele de lucru ale Kroll care includ analizele detaliate ale urmăririi fondurilor fraudate din cele trei bănci vor fi expediate organelor de urmărire penală din R. Moldova, afirmă BNM.
Banca Naţională a Moldovei
Banca Naţională a Moldovei (facebook.com)

Banca Naţională a Moldovei (BNM) informează că deocamdată nu a primit cel de-al doilea raport de investigaţie a companiilor Kroll şi Steptoe & Johnson, dar a finalizat discuţiile purtate cu consorţiul internaţional privind posibilitatea publicării unor informaţii conţinute în acest document.

”Companiile Kroll şi Steptoe & Johnson au acceptat elaborarea unei sinteze care va fi dată publicităţii, urmare a solicitării autorităţilor Republicii Moldova, care au subliniat importanţa informării publicului şi partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigaţiei, fără a prejudicia şansele de recuperare a activelor delapidate”, se arată într-un comunicat al BNM.

Astfel, Banca Naţională susţine că va publica sinteza raportului care urmează să fie transmisă de consorţiul internaţional. În acelaşi timp, documentele de lucru care includ analizele detaliate ale urmăririi fondurilor fraudate vor fi expediate organelor de resort din Republica Moldova.

Potrivit BNM, reprezentanţii companiilor Kroll şi Steptoe & Johnson şi-au reconfirmat disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală după livrarea raportului, pentru a susţine efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internaţional, dar şi pentru a întări baza probatorie în procedurile iniţiate pe plan naţional.

Menţionăm că la începutul lunii august a.c., în cadrul unei vizite în R. Moldova, reprezentanţii companiei Kroll au menţionat că planifică să finalizeze cel de-al doilea raport până la sfârşitul lunii octombrie 2017, iar BNM intenţiona să publice rezumatul documentului până la finele anului, ţinând cont de aspectele de confidenţialitate.

În context, Veaceslav Negruţa, expert la Transparency International Moldova notează că autorităţile de la Chişinău nu vor permite apariţia raportului Kroll 2 înainte de a se asigura că actorii şi partenerii acestora sunt de-responsabilizaţi şi protejaţi în faţa legii (modificate). ”Aşa-i într-un regim total(itar) coordonat.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe